REDACTIA | PUBLICITATE | CONTACT                                                                                                                                                             

Avocat diaspora

 

Stela Popescu: “Vreau să joc. Sunt fericită. Dumnezeu m-a plătit prin bucuria pe care am avut-o prin această profesie”


Stela Popescu face parte din categoria actorilor pe care timpul pare să nu o fi atins. Când apare pe scenă sau pe ecranele televizoarelor noastre este mereu alegră, energică, tonică și naturală, este o stare de spirit.

La Napoli, am văzut-o la fel, teatrul pare să fie viața ei și viața ei o piesă de teatru pe care o repetă la nesfârșit cu aceeași ardoare și naturalețe, dar de fiecare dată cu o altă nuanță, căci “un actor care își iubește meseria, găsește în fiecare zi ceva nou.”

Aţi obişnuit publicul cu Stela şi Arşinel şi invers. Cum aţi reuşit?

Cum am reuşit... Suntem împreună de 35 de ani şi faptul că noi am rezistat atâta timp fără să avem nici un fel de supărare sau scandal între noi, este pentru că amândoi am ţinut foarte mult la această profesie şi am vrut să iasă bine. Pentru noi a fost important ca pe scenă să fie bine, în rest, fiecare se duce la casa lui şi ne vedem de treburi. Şi asta ne-a ţinut 35 de ani de carieră.

Aveţi o relaţie profesională de invidiat. Care este secretul longevităţii unei astfel de relaţii, având în vedere faptul că sunteţi şi vedete şi persoane de sex opus?

Eu cred foarte mult în relaţia dintre un barbat şi o femeie atunci când ea este corectă. E ca în căsnicie. Dacă relaţia dintre soţ şi soţie este bazată pe un început de dragoste foarte puternic, chiar dacă după aceea se transformă într-un lucru mai puţin puternic sau de o altă natură, căci nu poţi să ai vibraţia aia de la 25 de ani, poţi însă să creezi o atmosferă în care doi oameni să fie mai fericiţi, să se ajute unul pe altul, să se iubească unul pe altul. Aşa a fost şi raportul nostru, ne-am respectat şi am fost corecţi de la început şi până acum.

Soţul dumneavoastră sau soţia domnului Arşinel nu au fost niciodată geloşi?

Nu, niciodată. Soţul meu nu putea să fie gelos pentru că era un om de carieră teatrală şi ştia ce înseamnă acest lucru. El ne scria totul. Puişor Maximilian ne-a scris textele, el ne-a ajutat ca să ajungem aici. Şi respectul faţă de el şi faţă de scenă ne-a dus să lucrăm împreună ca doi camarazi. Şi ştii ceva, eu chiar cred că e mai bine aşa. Dacă ai fi soţ şi soţie, ai veni de acasă cu nişte încărcături  negative, poate... Pe când aşa, ne întâlnim la teatru şi apoi bye bye colega, nu mai vorbim până a doua zi.

Care au fost paşii care au determinat construirea unui nume în actorie?

Sunt mulţi paşi, dar cel mai important este să porneşti de la o educaţie şi de la o profesie făcută cu studiile necesare. Noi am făcut întâi Academia de Teatru, iar pe urmă era o lege care ne obliga să mergem în provincie şi să jucăm trei ani. Foarte bună lege a fost, pentru că în provincie nu erau foarte mulţi actori pregătiţi şi atunci noi jucând extrem de mult, am construit o bază clară. Când am venit la Bucureşti, eram deja actori experimentaţi. Am mai avut şi norocul că atunci a apărut primul post de televiziune. Am pornit odată cu Televiziunea Română, ştii ce înseamnă... Pe atunci, televiziunea era ca biserica, publicul dacă te vedea astăzi la televizor, a doua zi când te întâlnea pe stradă, te aplauda. Şi a fost o chestie foarte bună, am pătruns în toată lumea.

“În cariera noastră succesul se bazează foarte mult pe sinceritate”

Sunteţi cunoscută pentru elixirul tinereţii. Care este secretul?

Femeia e frumoasă din interior şi nu din exterior, iar doi la mână, în cariera noastră succesul se bazează foarte mult pe sinceritate, pentru că publicul e ca melcul, dă cu corniţele şi dacă nu îi place se retrage. Ori dacă eşti sincer şi publicul te simte sinceră cu el, că nu te prefaci, te iubeşte ca pe ceva apropiat, ca pe fraţi, ca pe surori, mai ales că venim și în străinătate unde este şi dorul de ţară foarte mare. Noi, de exemplu, avem un proiect cu care am călătorit în 32 de ţări ale lumii, asta în afară de ce am călătorit în altă parte cu proiectul care se cheamă Caviar, votka şi bye bye. Este o piesă scrisă special pentru anii 89, deci căderea zidului Berlinului, căci de acolo începe piesa. Cuprindea o lectură radiofonică, după care un spectacol de varietăţi de aproape două ore. Am mers în Canada, Anglia de două ori, Paris de două ori. Şi datorită acestei stări sincere de bucurie, publicul e vesel. Cam ăsta este secretul de a fi mereu tânâr în percepţia publicului şi mai ales a ta personală.

Cel mai nou proiect al dumneavoastra este Mamaia. Cât de mult vă identificaţi cu acest rol?

Vreau să spun că, în general, când îmi spuneau fetele mie mamaia, nu îmi plăcea deloc. Ei, acum îmi place foarte tare pentru că joc un rol ce reprezintă o femeie în vârstă şi care se luptă pentru dreptatea ei şi până în finalul filmului se vede că, de fapt, persoanele cu cât se unesc, cu atât reuşesc mai bine să lupte contra răului. Şi ea reuşeşte cu ajutorul prietenului ei şi îi bagă pe bandiţii ăia la casa de nebuni.

Dar vă identificaţi cu personajul?

Sigur că da, face parte din firea mea mult de tot.

Care este cea mai mare realizare a dumneavoastră de până acum?

Am ascultat-o o dată pe Simone Signoret care era întrebată tot aşa şi ea a răspuns că “pot să aleg să fac ceea ce vreau şi să nu depind de alţii.”

Jucaţi la teatru, scrieţi pentru o revistă, jucaţi într-o telenovelă, aveţi spectacole în toată ţara şi nu numai. Mai aveţi timp şi pentru dumneavostră?

Nu am foarte mult timp, nu pentru că efectiv nu am timp, ci pentru că nu sunt în stare să mă iubesc, atâta mă risipesc că nu mă mai gândesc la mine. Şi bucuria mea este aşa de mare când am oamenii în jurul meu, încât parcă nu mai contează şi nu te mai gândeşti cum să te faci miraboloantă şi mai ales că eu am câştigat publicul nu cu dichiseală şi nu cu rochii mirobolante sau coafuri extraordinare, ci l-am câştigat cu sufletul, cu ochii, cu drăgălăşenia, cu sinceritatea.

De unde aveţi atâta energie?

Am moştenit-o. Tatăl meu a stat în Siberia 19 ani, s-a întors în Basarabia, a mai stat 17 ani şi l-am adus în România şi a trăit încă 17 şi a murit la 90 de ani dintr-o operaţie de bilă neîngrijită. Înseamnă că energia vine de la ei.

În ce punct se uneşte teatrul cu filmul?

Se spune că actorii de teatru nu pot face şi film. Nu e adevărat. În România, toţi actorii mari de teatru au făcut film. Sigur că cere o anumită rezervă, nu trebuie să îngroşi cuvintele, să le subliniezi prea tare, cere să faci eforturi, să fii foarte autentic, ceea ce în teatru este un pic divers, trebuie să subliniezi lucrurile, să faci să ajungă cuvântul până în fundul sălii. Dar un actor trebuie să ţină cont şi de condiţiile tehnice şi să facă un film bun.

Aveţi piese pe care le jucaţi de ani de zile. Cum reuşiţi să faceţi asta cu aceeaşi ardoare ca şi cum ar fi în prima zi?

Un actor care iubeşte această profesie, de fiecare dată, în fiecare zi găseşte ceva nou, găseşte o nuanţă nouă şi asta te atrage. Eu am jucat piesa “Preşul” 18 ani cu casa închisă, nu m-am plictisit niciodată. Piesa s-a terminat pentru că a venit revoluţia şi nu mai corespondeau datele.

Care dintre personajele pe care le-aţi interpretat semnează notele personalităţii dumneavoastră?

În genere oamenii din popor, pentru că sunt mai direcţi. Cred că şi de asta am avut succes la revistă, sunt texte scurte, dar trebuie să te raportezi publicului, trebuie să fii pe acelaşi drum cu oamenii din popor.

Există vreo diferenţă dintre lumea teatrală de acum 50 de ani şi cea de acum. Se poate vorbi de două lumi diferite?

Nu chiar diferite, între cei buni nu este o diferenţă mare, doar că există o nouă generaţie, o generaţie care vrea să ajungă foarte repede sus şi oricum. Nu mai avem scriitori de foarte bună calitate, lumea trăieşte repede şi vrea să ajungă foarte repede la scop. Şi atunci, lumea se trivializează, totul se demonetizează şi ajunge de mâna a doua. Ori eu cred că televiziunea, teatrul, trebuie să aibă un scop educativ, clar, chiar dacă se râde.

Dacă ar fi să daţi timpul înapoi, aţi alege alege aceeaşi meserie?

Nu ştiu dacă aş alege aceeaşi meserie. Ce pot să spun, că în 1990 după revoluţie, când cineva mi-a spus “aa nu se ştie dacă spectacolele tale o să mai aibă succes”, știi ce i-am răspuns, “mă apuc de orice, care-i problema?”

Ce vă mai doriţi de la viaţă?

Sănătatea, pentru că sunt încă în stare să mai muncesc foarte mult. Fiica mea îmi spune de ce nu facem ceva ca să nu mai stau pe drumuri, să dorm prin trenuri, dar cel mai uşor şi mai plăcut este ceea ce fac acum. Nu îmi trebuie nimic altceva şi nici bani mai mulţi nu îmi trebuie. Am ajuns la concluzia că Dumnezeu m-a plătit prin bucuria pe care am avut-o prin această profesie. Am dus-o şi bine, nu fenomenal, dar la nivelul ţării noastre am dus-o foarte bine. Nu îmi trebuie nimic, vreau să joc, să mă întâlnesc cu oamenii. Sunt fericită!

Sunteţi indignată de situaţia actuală din România, de faptul că tot mai mulţi tineri pleacă în afară să muncească?

Sigur că da, asta este foarte grav, dar dacă toţi politicienii noştri nu reuşesc să facă o lume mai bună. Ei sunt determinaţi să plece de acolo, un doctor tânăr nu poate trăi cu 150 de euro pe lună şi atunci sigur că pleacă, mai bine se duce şi şterge mesele pe nu ştiu unde. Nu se gândesc o clipă la oameni, sănătatea este lăsată în paragină, educaţia la fel. Ce o să facă copiii aştia?

Ce mesaj le transmiteţi cititorilor nostri?

Dragii mei, să aveţi curaj! Dacă totuşi aţi sacrificat totul şi aţi venit aici, atunci trebuie să folosiţi chestia în favoarea voastră şi, eventual, dacă puteţi să nu vă sacrificaţi familia, pentru că această plecare în străinătate de foarte multe ori dezbină familiile. Ori dacă ai caracter şi vrei să o duci mai departe e bine să îţi păstrezi familia, să o ajuţi şi să nu lipseşti prea mult de acasă.  Că tot acasă o să vezi că e mai bine.


 Cornelia Crîșmaru

Rate this item
(0 votes)

Publicitate

orange.ro

Publicitate

provident.ro%20

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Opinie | Bogdan Hofbauer

De unde vine Ziua Păcălelilor pe 1 aprilie?

Ai făcut atâtea păcăleli de 1 aprilie, ai fost păcălit și tu de atâtea ori, dar fii sincer: știi de…

    GENERALE COMUNITATI SPECIAL JURNALISTI JURNALISTI JURNALISTI
     Diaspora  Italia  Interviuri  Marius Coţa  Simona Pop  Alina Breje
     Romania  Spania  Revista presei  Ana Ciuban  Anca Manolea  Carmen Vraniţani
     R. Moldova  Marea Britanie  Opinie  Cornelia Crismaru  Lacrima Andreica  Mihai Cinpoeru
       Alte comunitati  Cronica neagră  Alex Silaghi