Print this page

SONDAJ ALEGERI PREZIDENŢIALE. Dragnea UMILIT de Tăriceanu. Pe cine preferă MASIV votanţii "de dreapta" între Iohannis şi Cioloş

Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS) a prezentat date dintr-un sondaj de opinie de tip Omnibus, privind intenția de vot la alegerile prezidențiale de la sfâşitul anului viitor, scrie stiripesurse.ro.

Astfel, cei care la parlamentare ar vota cu „opoziția de dreapta” (PNL/USR/MRI/PMP) ar vota în proporție de 51% cu Klaus Iohannis și în proporție de 17% cu Dacian Cioloș.

Surpriza vine în cazul alegătorilor PSD/ALDE care l-ar prefera masiv pe Călin Popescu Tăriceanu (44%) față de Liviu Dragnea (doar 21%). Gabriela Firea nu a fost testată în această întrebare.

60% dintre cei care nu au o opțiune de vot la alegerile parlamentare nu au o opțiune nici la alegerile prezidențiale, iar din restul de 40%, peste jumătate (24%) l-ar vota pe actualul președinte Klaus Iohannis.

Sondajul a avut loc în perioada 20 septembrie - 1 octombrie pe 1067 de persoane la domiciliul respondenților, având o eroare statistica de +/- 3% la un nivel de încredere de 95%.

Rate this item
(0 votes)

Related items