contact@agendadiasporei.com                                                                      
                                                                                                  

EXCLUSIV. Rareș Bogdan, candidat PNL la europarlamentare: "Țara este singurul reper, după Dumnezeu. Pe 26 mai este ultimul tren, dacă nu ne urcăm în el, România cade de pe hartă"

Rareș Bogdan este primul candidat pe lista Partidului Național Liberal la alegerile europarlamentare. Absolvent al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, a fost membru al Alianței Civice, președinte al organizației de tineret și vicepreședinte al OTNL în 1997. A renunțat la politică pentru afaceri, a fost, printre altele, dealer Connex, devenit ulterior Vodafone. În 2004 a îmbrățișat cariera de jurnalist, pe care a făcut-o timp de 15 ani în presa locală, apoi din 2013 la București. A realizat emisiunea „Jocuri de Putere” din februarie 2013 până în martie 2019.

De ce ați renunțat la jurnalism pentru politică?

Rareș Bogdan: Pentru că lupta pentru România este importantă, iar bătălia pentru valorile statului de drept devenise crâncenă. Simțeam că este vorba despre salvarea unei națiuni, iar eu, ca jurnalist, chiar dacă înființasem o adevarată tribună la „Jocuri de Putere”, ca o baricadă a oamenilor onești, deși aveam instrumente puternice, am realizat că am posibilități limitate de a influența mersul lucrurilor.

Ce v-a determinat să candidați?

Rareș Bogdan: Propunerea președintelui Ludovic Orban a venit exact în contextul pe care l-am descris, în care simțeam, uneori, că mă bat cu morile de vânt. I-am cerut sondaje, am comandat și eu și am realizat că tribuna mea, a mea și a invitaților mei minunați, fusese de natură să îmi aducă încrederea multor români. Pe urmă, propunerea a venit în momentul când la Bruxelles și Strasbourg se duceau lupte grele pentru statul de drept din România, când colegii din PNL, eurodeputații liberali, reușiseră să demonteze sabotajul intrumentat de PSD împotriva doamnei Kovesi. Am fost mândru de ei. Asta a fost. Pe scurt, am fost convins că pot lupta acolo unde se iau decizii importante pentru țara nostră.

De ce ați ales PNL?

Rareș Bogdan: Sunt întrebat adesea asta, deoarece retorica mea contra infractorilor politici îmi deschidea mai multe opțiuni. Totodată, am susținut la baionetă protestele care au urmat OUG 13, protestul din 10 august, am avut de multe ori drept invitați liderii mișcării #Rezist. Dar iubesc istoria, sunt un sentimental. Realizările familiei Brătianu, contribuția acestor români adevărați la modernizarea statului, la întregirea țării, sunt pentru mine argumente. Vreau să cred că acea generație de aur nu a fost o excepție, că putem reclădi încrederea în clasa politică oferind fapte, nu vorbe. Pe urmă, dar nu în ultimul rând, partidul pe care l-am ales, care m-a ales, este singurul care are în denumire termenul „Național”. Și am crescut cu convingerea că țara este singurul reper, după Dumnezeu.

Ce planuri aveți dacă veți ajunge în Parlamentul European?

Rareș Bogdan: În primul rând, să am răbdare să învăț cum merg lucrurile, pentru a deprinde mecanismele de natură să lucreze în folosul nostru, al românilor. Vă asigur că voi fi o voce puternică. Le voi demonstra tuturor că nu este adevarăt că eurodeputații sunt un fel de frecție la picior de lemn. Colegii mei din Parlamentul European, colegii liberali, au multe realizări. Aa, că n-au știut să se laude, din decență... asta e altceva.

La Padova, luna trecută, ați declarat că veți deschide biroruri europarlamentare în țările unde trăiesc cele mai mari comunități de români. Ce veți face pentru românii din diaspora?

Rareș Bogdan: În primul rând îi voi lua drept parteneri. Nu voi avea nicio inițiativă pe care să nu o discut cu ei. Voi fi vocea lor, nava lor amiral în Parlamentul European, căci România este peste tot acolo unde trăiesc români.

Ați făcut referire la întoarcerea românilor acasă. Ce viziune aveți asupra acestui aspect. Se vor întoarce?

Rareș Bogdan: Da, se vor întoarce atunci când vor simți că au o șansa la o viață prosperă, când autoritățile își vor schimba fundamental optica, în sensul de a-i respecta pe cei care le plătesc salariile. Funcționarii sunt în slujba cetățeanului, nu invers. Românii se vor întoarce atunci când cei care le decid soarta nu vor mai minți de dimineața până seara, când îi vor trata ca pe suverani, nu ca pe niște slugi condamnate să achite taxe pentru a mânca ei caviar la tropice. Când România va deveni o țară unde merită să-ți crești copiii, să-ți faci o casă, să stai cu vecinul la o bere fără teama că te calcă Fiscul pentru a sponsoriza partidul, frații noștri vor reveni. Și în momentul acela, vom putea să clădim una dintre cele mai puternice țări din lume.

De ce să vă voteze oamenii? De ce să voteze PNL?

Rareș Bogdan: Pentru că putem arăta fapte. Oamenii sunt sătui de promisiuni, iar noi avem dovada că în orașele și județele administrate de liberali, nivelul de trai este mult peste media națională. În Cluj-Napoca și Timișoara românii vor să se mute, o arată nu doar studiile interne, ci și cercetările internaționale. Administratorii PNL au făcut spitale, drumuri, grădinițe, au stimulat industria divertismentului, au creat condiții pentru antreprenori.

Care sunt așteptările privind alegerile europarlamentare?

Rareș Bogdan: PNL pe primul loc, minim 10 europarlamentari. Cifrele ne arată că suntem foarte aproape de asta.

Ce le spuneți celor care și-au pierdut încrederea în politică, în reprezentanții partidelor. De ce trebuie să iasă la vot?

Rareș Bogdan: Le spun să privească spre Cluj, Alba, Brașov, Sibiu, Oradea, Timișoara sau Arad. Spre Suceava, Botoșani, Piatra Neamț, Roman, Călărași, Mangalia, Eforie, Cernavodă sau comuna Mihail Kogalniceanu. Spre Reșița, spre Deva... și să se întrebe: vor ca aceste modele să fie multiplicate? Acolo au înflorit comunitățile, cu bani europeni. Noi vom simplifica ghidurile de finanțare, cu ajutorul polonezilor, de exemplu. Pe 26 mai este primul pas pentru readucerea României în eșalonul țărilor mândre, în primul rând. PNL are și infrastructura, și garnitura de oameni competenți pentru a transforma România. Nu vreau să folosesc cuvinte mari, dar este ultimul tren. Dacă nu ne urcăm în el, România cade de pe hartă. Eu am îmbrăcat armura, și nu mi-a fost ușor. Dacă nu aș fi convins că am facut bine, că avem o șansă, că pot convinge oamenii de șansa României, nu le-aș cere votul. Dar o fac, uitându-mă în ochii lor. Oameni buni, cu încredere, pentru ultima oară!

Care sunt următoarele planuri din cariera dumneavoastră politică?

Rareș Bogdan: Să pun caramidă peste caramidă, să muncesc până cad jos, să mă ridic în secunda 2, să beau un pahar cu apă și să o iau de la capăt. Am un singur plan: Rareș dragă, la muncă!

Rate this item
(0 votes)

Nu suntem noi!!!

Diaspora eroica

Un român, erou în Italia: A salvat o femeie cu dizabilităţi înainte de prăbuşirea unei clădiri. Şase persoane au murit

Un imigrant român a salvat o femeie cu dizabilităţi dintr-o clădire de trei etaje care după câteva secunde s-a prăbuşit (...)

Carte de vizita

Carte de vizita

Important pentru diaspora

Material informativ despre contractul de muncă, salariul minim, programul de lucru, concediul de odihnă, concediul medical, sănătate şi siguranţă etc. realizat de Inspecția Muncii Britanică.
Pentru încălcarea drepturilor de muncă sau exploatare prin muncă, puteţi contacta GLAA la: E-mail: intelligence@glaa.gsi.gov.uk, intelligence@glaa.gsi.gov.uk; Telefon: +44 (0)345 602 5020 sau linia de raportare confidențială, gratuită: 0800 432 0804
Harta interactivă a celor 378 de lăcaşe de cult româneşti din Italia. 

Prin intermediul acesteia sunt disponibile informaţii şi date de contact ale lăcaşelor de cult.
Harta interactivă a şcolilor din Italia unde se desfășoară cursuri de Limbă, Cultură și Civilizație Românească și lectorate de limbă română
Prin intermediul acesteia sunt disponibile informații despre unitățile de învățământ, dar și despre numărul grupelor și al elevilor, numele profesorului și adresa fiecărei școli incluse în program.
Cursul de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească şi despre lectoratele de limbă română de la universităţi din Italia