REDACTIA | PUBLICITATE | CONTACT                                                                                                                                                             

Avocat diaspora

 

EXCLUSIV. Culmea curajului: doi români din Italia, o lună în Burkina Faso, 50 de copii școlarizați și 2 adoptați la distanță cu bani din donații pe Facebook

O călătorie în Africa, chiar și una turistică, astăzi, în contextul unei lumi tulburate de puhoaiele de imigranți care se înghesuie cu milioanele în Europa, fugind de război, de foame și de sărăcie, pare un act nebunesc, fără doar și poate.

Dacă mai pui că protagoniștii acestei călătorii sunt români care au ales tocmai Burkina Faso, țara unde recent un alt român a fost răpit de o grupare de jihadiști care l-ar putea decapita în orice moment, îți vin iute în minte două variante: ori au luat-o razna, ori... au o misiune serioasă.

Alina și Flavian se înscriu în a doua situație. Ea are 36 de ani, iar el cu 10 ani mai puțin. Ea e bucureșteancă, iar el brașovean, dar amandoi locuiesc în Italia de opt, respectiv 14 ani. El avea un vis îndrăzneț: să ajute copiii din Africa. Ea îl credea nebun la început, dar, mai tarziu, l-a însoțit în ceea ce avea să devină experiența vieții lor: o expediție în Burkina Faso pentru a-i ajuta pe copiii săraci. Cum? Ne-au povestit într-un interviu exclusiv.

„În Burkina Faso nu există religie. Doar credință"

Înainte de toate, vă întreb: cum vedeţi criza imigranților din această perioadă?

Alina: Sunt emigrantă şi am cunoscut oameni care au venit pe jos mii de kilometri spre Europa. Noi nu ne alegem locul naşterii şi cred că fiecare ar trebui să aibă o părere pe care să şi-o poată menţine oricând, chiar şi în situaţia în care, de exemplu, mâine s-ar naşte în Siria sau în altă zonă cu probleme.

Experienţa în Burkina ne-a întărit această părere. Ei au trei religii, dar mi-a rămas în cap ce mi-a zis un burkinabé: în Burkina Faso nu există religie, doar credinţă.

De ce Africa şi nu Europa, România de exemplu? Mulţi cârcotaşi ar spune: de ce să nu îi ajuţi pe copiii români, de lângă tine, de ce să-ţi direcţionezi fondurile pe un alt continent?

Flavian: Ideea îmi aparţine şi am ales Africa pentru că eram în căutare de o experienţă diferită într-un loc diferit, care să mă pună la încercare, să ies din zona mea de confort, iar singurul meu contact în Africa era un preot pe care îl văzusem la o slujbă din Florenţa. Era în căutare de fonduri pentru a aduce curent electric în comunitatea din Koubri.

După câteva zile i-am comunicat decizia luată şi Alinei, căreia nu i-a trebuit mult să-mi spună că ar vrea să vină şi ea.

Alina: Sinceră să fiu, m-am întrebat şi mă întreb încă ce a fost în capul meu atunci când am hotărât: „vreau să vin şi eu în Africa, vorbeşte cu acel preot dacă e posibil să vin cu tine". În mod sigur, a fost un impuls extrem de puternic, dar eu leg mai mereu impulsurile de nişte fapte concrete. Ca de exemplu, prima experiență de voluntariat începută acum 15 ani, pe Forumul Românilor din Italia, cu sfaturi online pe teme birocratice, de muncă și nu numai.

V-aţi anunţat familiile că veţi pleca pe „continentul negru" cu doar două săptămâni înainte de plecare? De ce atâta mister?

Alina: Pentru că era o decizie extrem de personală, nu voiam să dau nimănui explicaţii, nu voiam să se îngrijoreze nici mama.

Flavian: Decizia de a merge a fost un secret până când am luat biletul de avion, la sfârşitul lui februarie.

La început ai mei erau speriaţi, mai mult mama, dar încet- încet au acceptat. Era un vis de-al meu de ani de zile. Înainte de a pleca ar fi vrut să vină şi alţi prieteni, dar totul devenise cam complicat pe ultima sută de metri.

Alina: „Așa cum albii se uită ciudat la negri, și negrii se pot uita ciudat la albi"

Şi tot cu două săptămâni înainte, aţi început să strângeţi și fondurile pentru această expediţie. Nu era un pic cam târziu?

Alina: Pentru că am gândit această călătorie ca pe una 100% personală. Am făcut o chetă pe Facebook, apoi mi-am anunţat şi prietenii ca să ne ajute.

Câţi bani aţi reuşit să adunaţi înainte de plecare? Câţi au venit după ce aţi ajuns în Africa?

Aproximativ 1.000 de euro. În total, bilanţul e 2.290 de euro, inclusiv donaţiile noastre, pentru că eram disperaţi că nu reuşeam să plătim şcoala tuturor celor 18 copii aflati pe o listă a cazurilor sociale din Koubri. Am redeschis cheta după ce am ajuns în Africa. Important e că totul e transparent: am publicat pe Facebook extrasele de cont cu donaţiile, plus toate chitanţele şi bilanţul final.

Cu ce vă ocupaţi în viaţa de zi cu zi?

Flavian: Eu sunt angajat la compania Fila, care a făcut şi prima donaţie pentru Africa, constând într-o importantă cantitate de rechizite.

Alina: Eu lucrez în cadrul unei firme de telecomunicaţii, în achiziţii.

Alina și Flavian

Şi aţi plecat, plini de curaj. Care a fost primul gând când aţi păşit pe pământ african?

Flavian: Nesiguranţa. Drumul spre casă în care eram găzduiţi în toiul nopţii era o mlaştină. Mai şi ploua, era noapte...Dar apoi m-am simţit că în copilărie, la casa bunicilor de la ţară.

Alina: Când am ajuns în aeroportul din Ouagadougou şi m-am trezit, pentru prima oară în viaţă, în minoritate absolută. Una dintre lecţiile învăţate în Africa: totul se poate schimba brusc, în funcţie de circumstanţe. Aşa cum albii se uită ciudat la negri, şi negrii se pot uita ciudat la albi.

Apoi, un lucru inedit: când i-am zis lui Flavian: „măcar aici putem vorbi liniştiţi în română, nu ne înţeleg toţi, ca în Italia". După 30 de secunde: „ah, sunteţi români?". Era un român care lucra de ani de zile într-o mină din Burkina Faso.

Cum v-aţi adaptat în mediul de acolo? Cum sunt oamenii? Unde aţi dormit, cu ce v-aţi hrănit? Cum a decurs o zi în Africa?

Alina: Oamenii sunt extrem de generoşi, mereu cu zâmbetul pe buze, plini de credinţă, indiferent de religie, săritori şi dornici să ajute pe oricine, indiferent cine ar fi: aproapele lor fizic sau un străin pe care abia l-au cunoscut. Eu am avut ceva probleme cu spălatul în găleată, cu apă rece. Apoi au mai fost ţânţarii şi alte insecte africane, trezitul la 5 când cânta muezinul etc. Fizic, nu mi-am revenit nici acum, deşi a trecut ceva timp.

Cât despre zile, erau destul de diferite. La Koubri predam informatică la două clase de copii. Am făcut foarte puțin turism în sensul clasic: am văzut două sate tradiţionale (Koumi şi Koro) şi un muzeu. În capitală mergeam să cumpărăm cărţile pentru copii si sa retragem sau schimbam bani.

Flavian: Eu nu am avut probleme de adaptare. Am dormit acasă la preotul Noel Nana, mă trezeam la 6.30, mâncam, iar apoi ne organizam activitățile penru ziua aceea. Apropo, Silvie gătea grozav. Îmi lipseşte şi acum orezul ei cu legume. După-masă, predam informatică copiilor. Pe la 9 seara mă duceam deja la culcare.

Alina: „Sistemul sanitar burkinabè: un dezastru greu de conceput"

Cât a durat şederea voastră în Africa?

Aproximativ o lună: 4 august - 2 septembrie.

Şi cum i-aţi ajutat pe copiii de acolo în acest timp? V-au ajuns banii?

Am plătit şcolarizarea pentru 50 elevi din Koubri, Bobo Dioulasso şi Dinderesso; am plătit certificatele de naştere pentru alţi 70 copii – acolo mulţi copii nici nu ştiu când s-au născut pentru că nu sunt înregistraţi nicăieri. Am cumpărat 17 cărţi (extrem de scumpe pentru ei) din bibliografia şcolară şi 35 abecedare pentru şcoala din Dinderesso.

În plus, din banii noştri, am făcut donaţii către ambele centre şi am cumpărat 200 de săpunuri artizanale produse de asociaţia Kolon Kandya din Burkina Faso. Am plătit cheltuielile sanitare pentru o femeie care suferea de mastită, degenerată în abces mamar. Aşa am avut ocazia să cunoaştem îndeaproape şi sistemul sanitar burkinabè: un dezastru greu de conceput.

Apropo de şcoli. Cum arată o şcoală din Burkina Faso?

Am văzut o singură şcoală publică, cea din Dinderesso, unde învaţă câte două clase în aceeaşi încăpere. Sala are două table: una în faţă, alta în spatele clasei. Şcolile private sunt mult mai multe, dar şi mai scumpe. Acolo învaţă elevii repetenţi, cei care nu mai au loc în școlile publice, dar şi cei din familiile care îşi permit să plătească o astfel de şcoală.

De asemenea, am înţeles că aţi reuşit să finalizaţi chiar şi un proces de adopţie la distanţă a doi copii din Burkina Faso. A fost dificil?

Flavian: Au fost finalizate mai multe adopţii, altele sunt în curs de finalizare. Noi am adoptat fiecare câte un copil. Al meu are 10 ani, iar cel al Alinei 23 de ani. Nu este deloc nici greu, nici scump. Cu o medie de 100 de euro pe an se pot asigura şcolarizarea, dar şi rechizitele şi uniformele necesare unui copil.

Alina: Elementul esenţial sunt intemediarii de acolo (responsabilii celor două centre şi directorul şcolii), care urmăresc îndeaproape situaţia şcolară, materială şi familială a copiilor adoptaţi. Fără ei, adopţia la distanţă poate fi ceva sortit eşecului.

V-aţi dăruit total acestui proiect în Africa. Cum au reacţionat copiii? I-aţi cunoscut pe fiecare în parte?

Asta a fost lucrul cel mai impresionant: cum au primit copiii tot ce am făcut. De exemplu, clasa de croitorie ne-a pregătit două rochiţe cusute de fete. O altă fată ne-a dăruit două batiste cu numele noastre cusute de ea. Femeia cu mastită ne-a dăruit un cadou de suflet: o brăţară africană, comandată de soțul ei la un meșteșugar din Bobo. Sunt gesturi mici, dar care ne-au emoţionat enorm.

Alina și Flavian, alături de copiii din Burkina Faso  

 „Nu cantitatea, ci calitatea alimentației e o problemă în Africa"

 E evident că lumea africană „strigă" după ajutor din toți rărunchii, pe toate palierele. Ce viziune au tinerii de acolo? Există dorinţa de a emigra pentru o viață mai bună?

Noi uităm de multe ori cât de uşor ne este să schimbăm ceea ce noi numim o viaţă grea, inclusiv prin emigrare. Ne-am născut (fără a avea vreun merit) în partea „norocoasă" a globului, iar viaţa noastră grea, comparativ cu ce am văzut noi, e un vis. Lipsa apei, a electricităţii, probleme de subnutriție cauzate nu numai de cantitatea, ci mai ales de calitatea alimentaţiei, sunt principalele probleme ale lor.

Tinerii emigrează, dar de multe ori în ţările vecine. Şi în Europa vin, dar cred că mai mult pentru a studia.

Pe 3 aprilie un român, Iulian Gherguţ, a fost răpit de o grupare de jihadişti chiar în Burkina Faso. Nu v-a fost teamă vreun moment de o experienţă similară? Ce părere aveţi despre cazul lui Iulian?

Flavian: Nu am avut momente de panică sau de nesiguranţă. Burkina Faso este o ţară foarte liniştită, deşi trec printr-o perioadă mai instabilă din punct de vedere politic. Ştiam de cazul lui Iulian, rapit în nordul țării, dar noi ne aflam în centrul şi sud-vestul ţării, zone liniştite şi fără conflicte interne.

Alina: Aflasem de acest caz cu câteva luni înainte de plecare, dar nu ne-a speriat absolut deloc. Am primit mesaje de la prieteni care erau îngrijoraţi, dar le-am explicat că noi eram în siguranţă.

Flavian: „Am în minte o asociație în domeniul educației, cu donații online. Vom acționa și în România"

Cu ce impresie aţi rămas după vizita asta extraordinară în Africa? Va exista o continuitate a ceea ce aţi început? Vreţi să va reîntoarceţi acolo?

Flavian: Absolut. Cu siguranţă ne vom întoarce şi vom începe o călătorie nouă cu ei. Persoanele pe care le-am cunoscut au câştigat încrederea şi respectul prin ceea ce au construit în ani de zile. Rezultatele la care au ajuns sunt impresionante.

Alina: Eu încă evaluez zilnic ceea ce am trăit acolo şi schimbările provocate. Pornind de la nişte contacte frumoase cu oamenii de acolo, am hotărât să mergem mai departe, prin crearea unei asociaţii care ne va permite să ajutăm mult mai mult, în mod organizat.

În Africa, indiferent de câţi bani ai, dacă eşti persoană fizică sau asociaţie, nu poţi face cu adevărat utile şi de durata dacă nu eşti pregătit să renunţi la o bună parte din ceea ce reprezintă mentalitatea ta. Directorul unei şcoli ne-a spus că dacă i s-ar fi spus că facem parte dintr-un ONG, nici nu ar fi acceptat să stea de vorba cu noi. Am început în Africa, mergem mai departe. Fără niciun dubiu.

De altfel, am creat și o pagină de Facebook dedicată experienței noastre în Africa. Se numește „Alla scoperta del Burkina Faso: https://www.facebook.com/leburkine?fref=ts. Acolo puteți găsi fotografii, relatări și momente deosebite petrecute de noi pe continentul african.

Flavian, ştiu că ideea asociaţiei îţi aparţine. Dacă se va concretiza, îţi vei extinde zona de acţiune şi pentru copiii din alte zone?

Sigur. Asociaţia nu va avea o limită geografică de acţiune. Burkina Faso va fi doar punctul de plecare, cu gândul de a acţiona şi în alte ţări, precum România.

Ce fel de asociaţie ai în minte mai exact?

Una în domeniul educaţiei, ce va funcţiona ca un Onlus, iar din punct de vedere operaţional va adopta o mentalitate nouă, folosind instrumente noi pe care internetul le oferă azi. Fondurile se vor obtine prin donații online, sisteme de crowdfunding și dezvoltarea unor programe (nu software) speciale.

Când eram în Burkina Faso, prietenul meu Noel mi-a vorbit despre o regulă din comunitatea de acolo: „respectă mereu intenţia donatorului".

Un alt element de noutate este acela că asociaţia noastră va folosi 100% din donaţii pentru proiectele specifice derulate, urmând a fi create programe specifice adresate firmelor care vor să susțină cheltuielile de funcționare ale asociației. Asta întrucat multe asociații utilizează între 20 și 50% donații pentru acoperirea cheltuielilor de funcționare, ceea ce reduce semnificativ ajutorul efectiv acordat, mărind totodată neîncrederea multor donatori, dar și a beneficiarilor finali din diferitele asociații si ONG-uri existente.

Și vrei să creezi singur aceste programe? Cu cine intenționezi să colaborezi pentru acest proiect?

Vor fi implicate diferite persoane în proiect, dar acesta nu poate merge înainte fără Alina, care a trăit aceleași experiențe și își dorește să le ducă mai departe, dezvoltându-le.

Am luat legătura şi cu preotul Noel Nana, cel care i-a determinat pe Alina şi pe Flavian să meargă în Africa şi care a avut amabilitatea să ne răspunde la câteva întrebări în italiană.

   Alina și părintele Noel Nana

Come mai avete ricevuto aiuto da Alina e Flavian, piuttosto che da una grande ONG o associazione?

Si dice nella cultura del Burkina che il rimedio dell'uomo è l'uomo. Questo significa che l'incontro con un uomo o una donna di bene può cambiare tutta la vita. Cosi anche un grande ONG o associazione è senza anima se non ci sono dentro delle persone di bene che si impegnano individualmente con amore e gratuità.

Penso che Alina e Flavian abbiano capito che prima di fare grande cose a un livello più alto, bisogna che ciascuno faccia il piccolo nelle sue possibilità. Allora siamo felici della loro iniziativa personale sostenuta dai loro amici. Sono i piccoli rami che fanno insieme un grande fiume. Flavian e Alina hanno lasciato parlare il cuore e questo ci ha portato a cose buone e belle.

Quali aspetti del suo paese ha mostrato a Alina e Flavian e perché?

A dire la verità, non ho voluto privilegiare un aspetto più di un altro. Ho voluto per loro un'esperienza complessiva della realtà con tutta la sua bellezza, ma anche, purtroppo, con tutta la sua bruttezza.

Burkina Faso, come gli altri posti, ha cose buone e altre non buone. Ma l'importante per me, al di là del giudizio, era di permettere ad Alina e Flavian di condividere la vita vera del burkinabè, entrare nella cultura, vivere le difficoltà e le gioie di questo popolo, fare tutt'uno con noi.

Complimenti a loro due perché siano riusciti a iniziare dall'interno un cammino fraterno con noi, con tutta la liberta dell'iniziativa e la necessaria conoscenza, condizioni dell'azione. Questo apre un bell'orizzonte per il futuro, perché se Alina e Flavian sono entrati nella nostra vita, ci hanno comunque comunicato qualcosa della Romania e dell'Italia.

Che impressione le hanno fatto Alina & Flavian dopo il loro viaggio in Burkina?

"La bocca che mangia non deve sparlare della persona che gli da dà mangiare" dice il proverbio. Certo, ma ciò che sto per dire non è dettato da questa ragione, ma dalla realtà dei fatti.

In effetto, Flavian e Alina ci hanno lasciato un'impressione assolutamente positiva. Sono giovani bravissimi, ci hanno lasciati à bocca aperta, direi. Ci hanno insegnato in un mese una volta di più che credere alle nostre follie gli rendono possibile e che quando gli uomini si uniscono, il sogno può diventare una realtà.

Siamo grati nel loro confronto e nel confronto di tutti loro amici e familiari che hanno sognato con loro mediante la fiducia e le donazioni. Dico a tutti: "sărut-mâna pentru masă".

Ana Ciuban

Rate this item
(1 Vote)

Cronica neagră

Diaspora eroica

Un român a salvat un cuplu de italieni dintr-o explozie

Un alt român şi-a riscat viaţa salvând un cuplu de italieni dintr-o explozie. Incidentul s-a produs aseară, în localita (...)

Carte de vizita

Carte de vizita

  • Subscribe to this user's RSS feed Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

    Recent items

Important pentru diaspora

Material informativ despre contractul de muncă, salariul minim, programul de lucru, concediul de odihnă, concediul medical, sănătate şi siguranţă etc. realizat de Inspecția Muncii Britanică.
Pentru încălcarea drepturilor de muncă sau exploatare prin muncă, puteţi contacta GLAA la: E-mail: intelligence@glaa.gsi.gov.uk, intelligence@glaa.gsi.gov.uk; Telefon: +44 (0)345 602 5020 sau linia de raportare confidențială, gratuită: 0800 432 0804
Harta interactivă a celor 378 de lăcaşe de cult româneşti din Italia. 

Prin intermediul acesteia sunt disponibile informaţii şi date de contact ale lăcaşelor de cult.
Harta interactivă a şcolilor din Italia unde se desfășoară cursuri de Limbă, Cultură și Civilizație Românească și lectorate de limbă română
Prin intermediul acesteia sunt disponibile informații despre unitățile de învățământ, dar și despre numărul grupelor și al elevilor, numele profesorului și adresa fiecărei școli incluse în program.
Cursul de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească şi despre lectoratele de limbă română de la universităţi din Italia

GENERALE COMUNITATI SPECIAL JURNALISTI JURNALISTI JURNALISTI
 Diaspora  Italia  Interviuri  Marius Coţa  Simona Pop  Alina Breje
 Romania  Spania  Revista presei  Ana Ciuban  Anca Manolea  Carmen Vraniţani
 R. Moldova  Marea Britanie  Opinie  Cornelia Crismaru  Lacrima Andreica  Mihai Cinpoeru
   Alte comunitati  Cronica neagră  Alex Silaghi