REDACTIA | PUBLICITATE | CONTACT                                                                                                                                                             

Avocat diaspora

 

Ce se întâmplă cu legea care îi obligă pe românii din Diaspora să justifice sumele de peste 2.000 de euro trimise în ţară

Guvernul PSD/ALDE a adoptat săptămâna trecută un proiect de lege prin care românii din străinătate sunt obligați să justifice banii pe care îi trimit acasă. 

Măsurile vizează tranzacții mai mari de 2.000 euro, iar actele justificative trebuie depuse în maxim trei zile lucrătoare la Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor. În caz contrar, românii riscă să se trezească cu amenzi usturătoare, care pornesc de la 15.000 de lei și pot ajunge până la 250.000 de lei.

Economiștii nu văd cu ochi buni ceea ce se întâmplă în țară și spun că de fapt, se urmărește impozitarea banilor.

 „Mie mi se pare limpede că ceea ce se urmăreşte este impozitarea banilor câştigaţi în străinătate. Sigur, orice măsură împotriva teroris­mului este bună, dar opinia mea este aceea că sensul final al legii este de a impozita banii trimişi din străinătate acasă", comentează Adrian Codîrlaşu, preşedintele CFA (Asociația analiștilor financiari certificați România), citat de realitatea.net

De aceeași părere este și Ovidiu Burdușa, un om de afaceri de la Roma și consilier județean în Vrancea.

„Cetățenii din Diaspora vor fi obligați să justifice, cu acte, orice sumă care depășește 2.000 de euro, pe care cei din străinătate o trimit în țară. Obligația justificării banilor o au și părinții, bunicii, soții și copiii celor care trimit sumele de euro și care ridică, în România, banii. În cazul în care românii din Diaspora nu justifică sumele, se pot trezi cu banii confiscați, dar și cu amendă de până la 150.000 lei, din dispoziția pesediștilor însetați de bani, dar și de ură împotriva Diasporei care nu-i susține electoral!", ne-a declarat Burdușa.

Proiectul, iniţiat de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, a fost aprobat de Guvernul PSD în şedinţa de joi, 31 mai și urmează a fi trimis la Parlament spre dezbatere şi adoptare, înainte de a fi promulgat de către preşedintele Klaus Iohannis.

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a precizat, marți, 5 iunie, printr-un comunicat că legea nu îi va afecta în nici un fel pe românii stabiliți în afara granițelor

„Vreau să asigur toți românii și toate familiile atât din țară, cât și din străinătate, că această măsură nu urmărește împovărarea lor. Mai mult, este o realitate că românii au plecat dincolo de granițe în căutarea de noi oportunități economice și noi ne dorim să-i susținem în eforturile lor. De aceea, vreau ca românii noștri să știe că banii trimiși de ei în țară sunt în deplină siguranță.

Nimic nu s-a schimbat în ceea ce privește procedurile necesare pentru a trimite bani acasă, nici în cele pentru ridicarea banilor. Nu li se confiscă banii, nu se impun proceduri în plus sau mai multă birocrație. Singura modificare constă în reglementarea relației dintre operatorul de transferuri și Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor. Oficiul va primi un raport, bazat pe expertiza și analiza proprie a operatorului prin care se face transferul despre potențialul pericol al unor tranzacții”, a subliniat ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia-Elena Intotero.

Cornelia Crîșmaru

Rate this item
(0 votes)

Cronica neagră

Diaspora eroica

Un român a salvat un cuplu de italieni dintr-o explozie

Un alt român şi-a riscat viaţa salvând un cuplu de italieni dintr-o explozie. Incidentul s-a produs aseară, în localita (...)

Carte de vizita

Carte de vizita

  • Subscribe to this user's RSS feed Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

    Recent items

Important pentru diaspora

Material informativ despre contractul de muncă, salariul minim, programul de lucru, concediul de odihnă, concediul medical, sănătate şi siguranţă etc. realizat de Inspecția Muncii Britanică.
Pentru încălcarea drepturilor de muncă sau exploatare prin muncă, puteţi contacta GLAA la: E-mail: intelligence@glaa.gsi.gov.uk, intelligence@glaa.gsi.gov.uk; Telefon: +44 (0)345 602 5020 sau linia de raportare confidențială, gratuită: 0800 432 0804
Harta interactivă a celor 378 de lăcaşe de cult româneşti din Italia. 

Prin intermediul acesteia sunt disponibile informaţii şi date de contact ale lăcaşelor de cult.
Harta interactivă a şcolilor din Italia unde se desfășoară cursuri de Limbă, Cultură și Civilizație Românească și lectorate de limbă română
Prin intermediul acesteia sunt disponibile informații despre unitățile de învățământ, dar și despre numărul grupelor și al elevilor, numele profesorului și adresa fiecărei școli incluse în program.
Cursul de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească şi despre lectoratele de limbă română de la universităţi din Italia

GENERALE COMUNITATI SPECIAL JURNALISTI JURNALISTI JURNALISTI
 Diaspora  Italia  Interviuri  Marius Coţa  Simona Pop  Alina Breje
 Romania  Spania  Revista presei  Ana Ciuban  Anca Manolea  Carmen Vraniţani
 R. Moldova  Marea Britanie  Opinie  Cornelia Crismaru  Lacrima Andreica  Mihai Cinpoeru
   Alte comunitati  Cronica neagră  Alex Silaghi