Cinci cetăţeni români au murit, iar alţi trei au fost răniţi în Olanda, după ce microbuzul în care se aflau s-a lovit frontal cu un camion.
Potrivit martorilor, şoferul microbuzului a pierdut controlul autovehiculului şi a ajuns pe contrasens, unde a intrat în plin într-un camion de salubritate, care a distrus aproape în întregime maşina în care se aflau românii.
Numeroase echipaje ale poliţiei şi ambulanţe au intervenit la locul accidentului. În urma impactului şi-au pierdut viaţa o româncă de 24 de ani şi alţi patru români cu vârste cuprinse între 27 şi 37 de ani. Alte trei persoane au fost transportate de urgenţă la spital.
Autorităţile olandeze investighează circumstanţele producerii accidentului.
Presa olandeză menţionează că toţi erau muncitori, migranţi, care locuiau în Germania, şi se întorceau acasă după o zi de muncă în localitatea Helmond.