REDACTIA | PUBLICITATE | CONTACT                                                                                                                                                             

Avocat diaspora

 

IMPORTANT. Declarația notarială, obligatorie în cazul minorilor care călătoresc în străinătate fără ambii părinți

Cetățenii români minori pot ieși din țară în aceleași condiții ca și persoanele adulte, în baza unui document de călătorie valabil - pașaport sau carte de identitate (minorii peste 14 ani) - numai dacă sunt însoțiți de o persoană fizică majoră și cu acordul părinților, scrie Agerpres.

Potrivit legislației în vigoare, pentru minorii care nu sunt însoțiți de ambii părinți sau călătoresc numai cu unul dintre aceștia este nevoie de o declarație notarială prin care se face dovada acceptului pentru deplasarea copilului. Documentul este obligatoriu și în cazul în care copilul călătorește însoțit de un alt adult.

Declarația părinților/ a părintelui are o valabilitate de maximum 3 ani de la data întocmirii și cuprinde acordul cu privire la efectuarea de călătorii în străinătate de către minor precum și datele de identitate ale însoțitorului. Documentul va fi prezentat la frontieră în copie și original.

În cazul în care minorul urmează să rămână în statul de destinație, trebuie menționată persoana căreia îi va fi încredințat.

Totodată, la ieșirea din țară, persoana care însoțește minorul va trebui să prezinte certificatul de cazier judiciar.

În cazul părinților divorțați, chiar dacă părintele însoțitor face dovada faptului că minorul i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă însă cei doi părinți exercită în comun autoritatea părintească, acesta trebuie să prezinte acordul autentificat al celuilalt părinte cu privire la ieșirea din țară.

În situația în care minorii sunt însoțiți de o persoană fizică majoră, alta decât părinții sau reprezentantul legal, poliția de frontieră va permite ieșirea din țară numai dacă se prezintă o declarație a ambilor părinți, a părintelui căruia minorul i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, a părintelui supraviețuitor sau a reprezentantului său legal.

Poate avea calitatea de însoțitor și o persoană anume desemnată din cadrul unei societăți comerciale autorizate, în condițiile legii, să desfășoare activități de transport internațional de persoane.

Pentru minorii cetățeni români cu domiciliul/reședința în străinătate, care se deplasează însoțiți în statul în care au domiciliul/reședința, nu mai este necesară prezentarea declarației părinților/tutorilor la ieșirea din România.

Rate this item
(0 votes)

Important pentru diaspora

Harta interactivă a celor 378 de lăcaşe de cult româneşti din Italia. 

Prin intermediul acesteia sunt disponibile informaţii şi date de contact ale lăcaşelor de cult.
Harta interactivă a şcolilor din Italia unde se desfășoară cursuri de Limbă, Cultură și Civilizație Românească și lectorate de limbă română
Prin intermediul acesteia sunt disponibile informații despre unitățile de învățământ, dar și despre numărul grupelor și al elevilor, numele profesorului și adresa fiecărei școli incluse în program.
Cursul de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească şi despre lectoratele de limbă română de la universităţi din Italia
Material informativ despre contractul de muncă, salariul minim, programul de lucru, concediul de odihnă, concediul medical, sănătate şi siguranţă etc. realizat de Inspecția Muncii Britanică.
Pentru încălcarea drepturilor de muncă sau exploatare prin muncă, puteţi contacta GLAA la: E-mail: intelligence@glaa.gsi.gov.uk, intelligence@glaa.gsi.gov.uk; Telefon: +44 (0)345 602 5020 sau linia de raportare confidențială, gratuită: 0800 432 0804

Publicitate

Publicitate

Publicitate

GENERALE COMUNITATI SPECIAL JURNALISTI JURNALISTI JURNALISTI
 Diaspora  Italia  Interviuri  Marius Coţa  Simona Pop  Alina Breje
 Romania  Spania  Revista presei  Ana Ciuban  Anca Manolea  Carmen Vraniţani
 R. Moldova  Marea Britanie  Opinie  Cornelia Crismaru  Lacrima Andreica  Mihai Cinpoeru
   Alte comunitati  Cronica neagră  Alex Silaghi