Print this page

EXCLUSIV. O româncă din Italia depistată cu coronavirus

Primul cetățean român diagnosticat cu coronavirus de pe teritoriul Italiei. Este vorba de o tânără de 22 de ani din Bologna care a călătorit la Milano. Fata a fost internată vineri, 28 februarie 2020, la Spitalul Sant’Orsola, după ce joi noapte a prezentat primele simptome de stare febrilă, tremur și amețeli. Două teste au fost efectuate, ambele având  rezultat pozitiv.

Bianca a respectat protocolul indicat în această situație și a sunat la 118, fiind preluată de la domiciliu de un echipaj medical.

Acum, starea sa de sănătate este stabilă și a fost externată. Tânăra va sta încă 14 zile în izolare la domiciliu. Aceeași măsură a fost prevăzută pentru mama acesteia și pentru doi prieteni cu care s-a întâlnit înainte de a afla că este infectată cu virusul ucigaș. Testele tuturor contacţilor apropiaţi româncei sunt negative.

 “Am stat într-o cameră izolată. Toți cei care intrau în camera unde stăteam, aveau constume speciale, măști, haine de unică folosință. Nu avea voie să intre nimeni în afară de personalul medical. Am stat internată cinci zile, timp în care am luat tachipirină (paracetamol) și un antibiotic foarte puternic administrat sub formă de perfuzie. Acum mă simt bine, nu mai am vreun simptom”, ne-a declarat Bianca.

Tânăra ne-a mai povestit că “Prietenii și apropiații mi-au fost alături mai mult ca niciodată și m-a bucurat mult acest lucru, dar au fost și foarte multe persoane care m-au atacat pe social, dezinformați în ceea ce privește acest virus, spunându-mi, ce ai făcut ca să ajungi să iei virusul, ori acest virus se transmite foarte repede și nu este necesar să ai un contact foarte apropiat cu o persoană. Numai că nu s-a înțeles acest lucru”.

Bianca este originară din Drobeta-Turnu Severin, dar trăiește de mică la Bologna. Este studentă și colaborează cu lumea modei și a televiziunii.

Până în prezent, în Emilia-Romagna s-au înregistrat 698 de cazuri de coronavirus, dintre care 30 de persoane au decedat și 10 s-au vindecat.

Rate this item
(2 votes)