contact@agendadiasporei.com                                                                      
                                                                                                  

orange.ro

După zece ani de muncă în străinătate, un român a decis să candideze pentru un post de consilier în județul natal:“Prioritatea mea este îmbunătățirea sistemului sanitar și educațional pe care le identific printre principalele cauze ale migrației”

Plecat de zece ani în Italia, un român s-a hotărât să se întoarcă în ţară şi să candideze pentru un post de consilier județean la Vâlcea pe lista Partidului Național Liberal. Mihai Daniel Manda, în vârstă de 38 de ani, originar din Drăgășani, Vâlcea, lucrează ca asistent medical la Institutul de reabilitare Neuromotorie din Oristano, Sardinia.

Epopeea emigrării a început în 2010, când românul a decis să ia calea străinătății, alăturându-se importantului val de migrație românesc al medicilor și al asistenților medicali. Era unul dintre tinerii care visa să își îndeplinească idealurile și să-și continue cariera peste hotare, dar nu a uitat niciodată de casă. A purtat România în suflet și în gând, și ori de câte ori a reușit s-a întors acasă pentru a ajuta comunitatea pe care a lăsat-o în urmă cu un deceniu.

A organizat împreună cu Asociației Interculturală ”Cuore Romeno” inițiative sociale printre care se numără un eveniment caritabil în urma căruia au fost echipate două saloane din Secția de Pediatrie a Spitalului din Drăgășani, donații de materiale centrului Babeni, dotarea cu mobilier a sălii de training a Serviciului de Ambulanță Vâlcea, campanii de colectare a rechizitelor școlare pentru elevii școlii din Romanii de Jos (Horezu) și au făcut parteneriate interculturale cu diverse asociații din județul Vâlcea.

„Experiența în străinătate am văzut-o încă de la început ca un atuu în elaborarea de idei și proiecte inovative, în folosul României”

Asociației Interculturală ”Cuore Romeno” este una dintre primele asociații românești de pe insulă și promotoarea celor mai importante proiecte adresate comunității românești din Sardinia. A colaborat cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și instituții europene în vederea demarării programelor ErasmusPlus. A desfăsurat proiecte în care a fost implicată atât comunitatea românească din Sardinia cât și cetățenii din județul Vâlcea.

„În toți acești ani am muncit într-un mediu profesional de la care am învățat multe lucruri utile. Consider că întoarcerea mea acasă va contribui pozitiv, prin idei și proiecte, la îmbunătățirea condițiilor socio-sanitare ale cetățenilor județului Vâlcea. Prioritatea mea este îmbunătățirea sistemului sanitar și educațional din România pe care le identific printre principalele cauze ale migrației românești către Occident. Întoarcerea românilor din Italia poate fi favorizată de asigurarea unui sistem educațional și sanitar modern.” a declarat Mihai Daniel Manda.

Rate this item
(1 Vote)

Diaspora eroica

Erou în Italia. Un român a salvat viața unei fetițe de 8 ani!

 Un șofer de tir român, Ion Purice, în vârstă de 29 de ani, a devenit erou salvând viața unei fetițe de 8 ani, pe autost (...)

Carte de vizita

Nu suntem noi!!!

Carte de vizita

Important pentru diaspora

Material informativ despre contractul de muncă, salariul minim, programul de lucru, concediul de odihnă, concediul medical, sănătate şi siguranţă etc. realizat de Inspecția Muncii Britanică.
Pentru încălcarea drepturilor de muncă sau exploatare prin muncă, puteţi contacta GLAA la: E-mail: intelligence@glaa.gsi.gov.uk, intelligence@glaa.gsi.gov.uk; Telefon: +44 (0)345 602 5020 sau linia de raportare confidențială, gratuită: 0800 432 0804
Harta interactivă a celor 378 de lăcaşe de cult româneşti din Italia. 

Prin intermediul acesteia sunt disponibile informaţii şi date de contact ale lăcaşelor de cult.
Harta interactivă a şcolilor din Italia unde se desfășoară cursuri de Limbă, Cultură și Civilizație Românească și lectorate de limbă română
Prin intermediul acesteia sunt disponibile informații despre unitățile de învățământ, dar și despre numărul grupelor și al elevilor, numele profesorului și adresa fiecărei școli incluse în program.
Cursul de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească şi despre lectoratele de limbă română de la universităţi din Italia