Print this page

EXCLUSIV. O româncă din Italia a fost găsită moartă la locul de muncă. Femeia ar fi muncit până la epuizare

Descoperire tragică într-o localitate din Italia. O româncă a fost găsită moartă duminică, 5 ianuarie 2020, chiar în barul în care lucra din Rastignano, Bologna, familia susținând că aceasta a decedat din cauza epuizării după mai multe luni de muncă fără pauză.

Duminică, în jurul orei 13.00, clienții barului, suspecți de faptul că femeia nu mai răspunde la telefon și că barul era, în mod neobișnuit, încă închis au sesizat autoritățile prin apel la 118. La fața locului s-au deplasat polițiștii din Bologna care au găsit-o pe româncă fără suflare, prăbușită la pământ. 

Potrivit martorilor, Margareta Guțanu ar fi reclamat încă de sâmbătă că nu se simte bine, dar abia seara, la 23.13, a apelat la serviciul de urgență. Apelul efectuat a durat aproximativ trei minute, apoi femeia s-a prăbușit la pământ și după mai multe minute de agonie, s-a stins. În imaginele de pe camerele de supraveghere video se vede cum Margareta a luat telefonul, a efectuat un apel, apoi a căzut, a scăpat telefonul din mână, a încercat de nenumărate ori să se ridice, dar nu a mai reușit. 

“Conform cercetărilor făcute, după apel, victima nu a fost recontactată de serviciul de urgență 118. Împreună cu colega mea, vom solicita expertiza medico-legală pentru a fi clarificate cu exactitate cauzele mortii, dar și stenogramele convorbirii cu 118. Analizăm acționarea în judecată atât a angajatorului cât și a medicilor de pe ambulanță și a celor care au preluat apelul”, ne-a declarat Doru Badea, avocat practicant la Bologna.

Investigațiile în acest caz sunt în plină desfășurare, deocamdată nu se știe ce le-a comunicat românca operatorilor de la 118 și dacă ambulanța s-a deplasat sau nu la locul faptei.

Margareta Guțanu, originară din Galați, avea 57 de ani și locuia la Bologna din 2007. Cu asociatul italian, actualul angajator s-a cunoscut în urmă cu șapte ani, pe când lucra ca bucătăreasă la un restaurant din centrul orașului. De-a lungul timpului au avut împreună în gestiune mai multe baruri, iar pe cel în care s-a petrecut tragedia l-a gestionat aproximativ doi ani. Pe 27 noiembrie 2019 a fost angajată în baza unui contract full-time, dar în realitate muncea fără oprire, chiar și 20 de ore pe zi.

“Barul a fost în gestiunea mamei mele și a unui bărbat de naționalitate italiană, apoi în noiembrie a angajat-o. Lucra non-stop pentru că așa îi zicea el, avea aparate de joc și îi atrăgea mereu atenția că aparatele trebuie să funcționeze continuu, așa că muncea toata ziua, când simțea că nu mai poate, dormea o oră-două pe o canapea. Practic, și-a mutat casa acolo, anul trecut a venit de două ori acasă. Clienții ne-au povestit că în diverse episoade, mama adormea cu cafeaua în mână.”, a declarat Alina, fiica victimei.

În fața prietenilor și a clienților, Margareta s-a plâns de mai multe ori de programul imposibil de lucru. De doi ani și jumătate, Margareta Guțanu nu a avut vreo zi de concediu și din cauza asta a mai ajuns la spital.

Ritmul infernal de muncă, fără zile libere, cu nopti nedormite și cu o alimentatie precară i-ar fi fost fatale Margaretei. „Nu avea o masă normală. Mânca doar ceea ce era prin bar, cornuri, sandwichuri. Închidea barul doar când trebuia să facă cumpărături și se întorcea imediat la muncă”, a mai adăugat fiica româncei.

Acum familia intenționează să acționeze în judecată pe toți cei responsabili de moartea femeii.  

 

 

 

Rate this item
(9 votes)