Aproape 200 de persoane au participat la marșul dedicat victimelor traficului de persoane, de la Bologna. Marșul s-a încheiat după mai bine de o oră, în strada delle Serre, Borgo Panigale, acolo unde și-a găsit sfârșitul românca Christina Tepuru, oamenii oprindu-se la altarul dedicat acesteia.
Asociaţiile Albero di Cirene, Papa Giovanni XXIII, Sant'Egidio, Betania și Caritas Diocesioana din Bologna au inaugurat monumentul ridicat în amintirea Christinei. Românca avea doar 23 de ani şi trăia de mai mulţi ani la Bologna, unde era forțată să se prostitueze. Christina provenea dintr-o familie săracă şi era mama a doi copii. În seara fatală, românca s-a urcat în maşina italianului pentru a întreține relații sexuale contra cost, dar în urma unor neînţelegeri iscate de la bani, Francesco Stagnitto i-a aplicat mai multe lovituri de cuţit şi apoi a abandonat-o într-un şanţ.
Monumentul comemorativ, compus din trei fețe, a fost realizat de artistul Filip Josef Moroder. Prima față are trei lame de cuțit, simbol al suferinței victimei, cea de-a doua conține reprezentarea Adormirii din iconografia bizantină, care simbolizează plecarea celei care dă viață, a mamei, pe când cea de-a treia față cuprinde scrisoarea Sfântului Pavel către romani și are atașată o cruce adusă din România.
În stradă a mai ieșit şi un grup de români de la Asociația Betania și preotii, Marinel Mureșan, și Vid Trandafir, care au aprins lumânări în memoria conaționalei.
Virginio Merola, primarul Bolognei, vizibil emoționat, cu ochii în lacrimi, a subliniat că “Suntem aici după zece ani pentru Christina și în numele ei comemorăm toate victimele violențelor în ceea ce priveste traficul de persoane. Cei care comit abuzuri asupra femeilor, nu sunt persoane bolnave, sunt victime ale unor situații defavorizate, le răgăsim însă și în rândul celor bogați, dar sunt oameni care au fost crescuți într-o idee greșită despre ce înseamnă să fii bărbat. Este o luptă lungă și profundă dusă în jurul conceptului de putere. Puterea ca dominație este principalul lucru care afectează astăzi femeile din întreaga lume, traficul de persoane este unul dintre cele mai dezgustătoare fenomene alături de sclavie. Femeia nu este o marfă, nu este un obiect ci un subiect. Am speranța că această putere masculină va fi contrastată".
La eveniment au mai fost prezenți primarul din Anzola dell'Emilia, Giampiero Veronesi și cardinalul Matteo Maria Zuppi.