contact@agendadiasporei.com                                                                      
                                                                                                  
   

Propunere istorică: amplasarea la Roma a unei statui reprezentând un personaj simbolic pentru România

Pe 4 martie 2019, Primaria Romei a primit oficial o cerere în vederea amplasării în capitala Italiei a unei statui dedicate unei personalități reprezentative pentru români și pentru România.

Inițiativa aparține Asociației „Villaggio Romeno”, înființată în 2014 de către Luciana LUDUȘAN, întreprinzătoare româncă stabilită de peste 20 de ani în Peninsulă și Fundației YOUness reprezentată de dr. Vanessa YOUNESS.

„Cerem realizarea și amplasarea pe teritoriul orașului Roma a unei statui care să reprezinte o personalitate istorică, cunoscută și apreciată atât în România, cât și în Italia”. Potrivit inițiatorilor, „România este printre singurele țări care nu beneficiază de privilegiul de a avea la Roma o statuie a unui personaj istoric de referință”, iar un demers în acest sens ar fi un semnal important pentru a marca „cultura, solidaritatea și înfrățirea dintre cele două popoare latine”.

În cererea înaintată primarului Romei, Virginia Raggi, se amintește faptul că în România există numeroase statui dedicate legăturilor istorice dintre cele două popoare, cum ar fi statuia Lupoaicei cu Romulus si Remus, copie a celebrei Lupoaice de pe capitoliu, amplasată în mai multe orașe ale țării.

Decebal, Nicolae Bălcescu sau Mihai Eminescu?

Care va fi personajul ales pentru a reprezenta România? Vă propunem trei personalități remarcabile: Decebal, Nicolae Bălcescu și Mihai Eminescu și invită întreaga comunitate să o aleagă pe cea mai reprezentativă, pe baza unui sondaj de opinii, dar așteptăm și alte propuneri.

Invităm Ambasada României la Roma și Statul român să ne sprijine prin acordarea patronajului și ne adresăm totodată comunității și asociațiilor de români să se alăture demersului nostru, pentru a atinge un obiectiv comun: acela de a avea la Roma o statuie care să reprezinte o parte din istoria noastră.

Rate this item
(0 votes)

Nu suntem noi!!!

Diaspora eroica

EXCLUSIV. Ion Purice, eroul Italiei: “Am făcut doar ce trebuia să fac”

Ion Purice este eroul care a schimbat imaginea României în doar câteva zile, mai mult decât au făcut-o politicienii de l (...)

Carte de vizita

Carte de vizita

Important pentru diaspora

Material informativ despre contractul de muncă, salariul minim, programul de lucru, concediul de odihnă, concediul medical, sănătate şi siguranţă etc. realizat de Inspecția Muncii Britanică.
Pentru încălcarea drepturilor de muncă sau exploatare prin muncă, puteţi contacta GLAA la: E-mail: intelligence@glaa.gsi.gov.uk, intelligence@glaa.gsi.gov.uk; Telefon: +44 (0)345 602 5020 sau linia de raportare confidențială, gratuită: 0800 432 0804
Harta interactivă a celor 378 de lăcaşe de cult româneşti din Italia. 

Prin intermediul acesteia sunt disponibile informaţii şi date de contact ale lăcaşelor de cult.
Harta interactivă a şcolilor din Italia unde se desfășoară cursuri de Limbă, Cultură și Civilizație Românească și lectorate de limbă română
Prin intermediul acesteia sunt disponibile informații despre unitățile de învățământ, dar și despre numărul grupelor și al elevilor, numele profesorului și adresa fiecărei școli incluse în program.
Cursul de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească şi despre lectoratele de limbă română de la universităţi din Italia