contact@agendadiasporei.com                                                                      
                                                                                                  
Site-ul nostru îşi anunţă cititorii că ediţia tipărită apărută la sfârşitul lunii octombrie la Roma, sub titulatura Agenda Italiei, nu are nicio legătură cu noi. * Precizăm că persoanele trecute în caseta redacţională, colegii noştri Cornelia Crîșmaru, Ana Ciuban, Lacrima Andreica şi Mihai Cinpoeru, neagă orice fel de implicare şi se delimitează ferm de acest ziar şi de conţinutul articolelor apărute acolo.

Româncă amendată amenință cu greva foamei: Ori e rezident, ori nu?!

O româncă din Italia va intra în greva foamei după ce astăzi-dimineață a fost amendată de carabinieri pentru că circula cu mașina înmatriculată în România.

Mirela Răurean are 50 de ani este originară din Făgăraș, dar trăiește de mai bine de 16 ani la Sacrofano, o comună din provincia Roma. Este mama unei fetițe de 4 ani și jumătate care suferă de autism și se folosea de mașină și pentru a  duce copilul la grădiniță sau la tratament. Astăzi dimineață, în jurul orei 8.30, femeia venea de la cumpărături împreună cu partenerul și fetița, când a fost oprită de un echipaj de poliție.

"Ne-a dat amenda 720 euro, noi n-am avut bani să o plătim, au sechestrat mașina și au dus-o la un centru de depozitare. La volan era bărbatul meu care nu are carte de identitate italiană și nu figurează ca rezident aici ", a declarat pentru Agenda Diasporei, Mirela Răurean.  

Situația Mirelei este atât de disperată, încât este dispusă să apeleze chiar la greva foamei. "Marți mă voi duce la INPS (Institutul Național de Securitate Socială) să văd de ce nu intră drepturile financiare ale fetei, iar miercuri mă voi prezenta în fața sediului de carabinieri și voi protesta cerând marunțiș de la trecători pentru a plăti amenda de 720 de euro pe care domnii au scris-o cu mult zel ", a adaugăt românca.

Femeia spune că inconsecvența, indiferența și iresponsabilitatea autorităților i-au distrus liniștea. De doi ani de zile viața ei e o luptă și o goană continuă între instituții. 

"Eu nu mai lucrez pentru că trebuie să am grijă de copil. Bărbatul meu muncește fără oprire. Nu mai ține cont de duminică, de sărbătoare, de zi, de noapte că să putem acoperi toate costurile curelor și analizelor medicale"

Ba mai mult din cauza unor încurcături și tergiversări birocratice, fetița nu beneficiază nici de indemnizațiile care ar trebui să i se cuvină. 

"Cartea de identitatea a partenerului meu a expirat, neavând un contract de muncă nu o poate reînnoi, când mă prezint la INPS să cer drepturile fetei, zic că acesta nu e rezident. Ori e rezident, ori nu, că nu mai înțelegem. Au pretenții să respectăm o lege de care eu habar n-am avut, dar ei nu respectă drepturile copilului meu " a conchis disperată femeia.

 

Rate this item
(0 votes)

Nu suntem noi!!!

Diaspora eroica

EXCLUSIV. Ion Purice, eroul Italiei: “Am făcut doar ce trebuia să fac”

Ion Purice este eroul care a schimbat imaginea României în doar câteva zile, mai mult decât au făcut-o politicienii de l (...)

Carte de vizita

Carte de vizita

Important pentru diaspora

Material informativ despre contractul de muncă, salariul minim, programul de lucru, concediul de odihnă, concediul medical, sănătate şi siguranţă etc. realizat de Inspecția Muncii Britanică.
Pentru încălcarea drepturilor de muncă sau exploatare prin muncă, puteţi contacta GLAA la: E-mail: intelligence@glaa.gsi.gov.uk, intelligence@glaa.gsi.gov.uk; Telefon: +44 (0)345 602 5020 sau linia de raportare confidențială, gratuită: 0800 432 0804
Harta interactivă a celor 378 de lăcaşe de cult româneşti din Italia. 

Prin intermediul acesteia sunt disponibile informaţii şi date de contact ale lăcaşelor de cult.
Harta interactivă a şcolilor din Italia unde se desfășoară cursuri de Limbă, Cultură și Civilizație Românească și lectorate de limbă română
Prin intermediul acesteia sunt disponibile informații despre unitățile de învățământ, dar și despre numărul grupelor și al elevilor, numele profesorului și adresa fiecărei școli incluse în program.
Cursul de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească şi despre lectoratele de limbă română de la universităţi din Italia