contact@agendadiasporei.com                                                                      
                                                                                                  
Site-ul nostru îşi anunţă cititorii că ediţia tipărită apărută la sfârşitul lunii octombrie la Roma, sub titulatura Agenda Italiei, nu are nicio legătură cu noi. * Precizăm că persoanele trecute în caseta redacţională, colegii noştri Cornelia Crîșmaru, Ana Ciuban, Lacrima Andreica şi Mihai Cinpoeru, neagă orice fel de implicare şi se delimitează ferm de acest ziar şi de conţinutul articolelor apărute acolo.

Românul de 28 de ani, victima accidentului de la Bologna, a decedat

Bărbatul de 28 de ani, care a fost rănit în accidentul de luni, de la Bologna, a decedat la Spitalul Maggiore. Tânărul era de două zile în comă. Astăzi dimineață inima acestuia a încetat să mai bată.

„Victima a suferit multiple traumatisme, și, din păcate, astăzi dimineață a decedat”, a declarat reprezentatul biroului de presă AUSL (azienda unità sanitaria locale) Bologna.

Citeşte şi: El este Ciprian, tânărul român mort în accidentul de la Bologna

Potrivit poliției, luni, 15 octombrie, în jurul orei 19.00, românul mergea pe bicicletă dinspre strada del Gomito către via San Donato, când, la un moment dat, încercând să schimbe direcția de mers pentru a intra pe o alee privată, a fost lovit în plin de o mașină condusă de un bărbat de 22 de ani din Treviso, care se deplasa pe același sens cu biciclistul.

Citeşte şi: Biciclist român în stare critică, după ce a fost spulberat de o mașină la Bologna

În urma impactului violent, tânărul român a fost proiectat la câțiva metri distanță. Victima a fost transportată de urgență la Spitalul Maggiore din Bologna, unde a fost internată, până astăzi, la secția de reanimare.

Cornelia Crîșmaru

Rate this item
(0 votes)

Nu suntem noi!!!

Diaspora eroica

Doi români, eroi în Sicilia

Doi români au salvat de la înec o bătrâna și o tânară invalidă, din Sicilia. Viorel Timic și Marinică Bulai au răspuns (...)

Carte de vizita

Carte de vizita

Important pentru diaspora

Material informativ despre contractul de muncă, salariul minim, programul de lucru, concediul de odihnă, concediul medical, sănătate şi siguranţă etc. realizat de Inspecția Muncii Britanică.
Pentru încălcarea drepturilor de muncă sau exploatare prin muncă, puteţi contacta GLAA la: E-mail: intelligence@glaa.gsi.gov.uk, intelligence@glaa.gsi.gov.uk; Telefon: +44 (0)345 602 5020 sau linia de raportare confidențială, gratuită: 0800 432 0804
Harta interactivă a celor 378 de lăcaşe de cult româneşti din Italia. 

Prin intermediul acesteia sunt disponibile informaţii şi date de contact ale lăcaşelor de cult.
Harta interactivă a şcolilor din Italia unde se desfășoară cursuri de Limbă, Cultură și Civilizație Românească și lectorate de limbă română
Prin intermediul acesteia sunt disponibile informații despre unitățile de învățământ, dar și despre numărul grupelor și al elevilor, numele profesorului și adresa fiecărei școli incluse în program.
Cursul de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească şi despre lectoratele de limbă română de la universităţi din Italia