contact@agendadiasporei.com                                                                      
                                                                                                  
Site-ul nostru îşi anunţă cititorii că ediţia tipărită apărută la sfârşitul lunii octombrie la Roma, sub titulatura Agenda Italiei, nu are nicio legătură cu noi. * Precizăm că persoanele trecute în caseta redacţională, colegii noştri Cornelia Crîșmaru, Ana Ciuban, Lacrima Andreica şi Mihai Cinpoeru, neagă orice fel de implicare şi se delimitează ferm de acest ziar şi de conţinutul articolelor apărute acolo.

Un român a fost arestat pentru că își șantaja amantul cu filmări compromițătoare

Un bărbat de origine română a fost reținut, miercuri după-amiază, de poliția din Borgo Panigale, un cartier din periferia Bolognei, fiind acuzat de infracțiunile de șantaj și extorcare în formă agravată.

Potrivit polițiștilor, un italian i-a sesizat despre faptul că amantul în vârstă de 29 de ani, rezident în Bologna, l-a amenintat cu publicarea unor înregistrari video compromițătoare cu acesta. În schimbul tacerii, românul pretindea regulat sume colosale de bani. Așa că din luna octombrie a anului trecut și pâna în prezent, conaționalul a primit de la amantul său zeci de mii de euro. Ba mai mult, italianul a făcut chiar și un împrumut bancar de 15.000 de euro, bani care au ajuns tot la amantul român.

Zilele trecute, tânărul ar fi cerut victimei sale alți nouă mii de euro.

Românul de 29 de ani a fost reținut în urma unui flagrant realizat de Nucleul Operativ Radiomobile din Borgo Panigale și două echipaje din Anzola și Zola Predosa.  În telefonul mobil al bărbatului au fost găsite materialele compromițătoare.

Procura din Bologna a dispus arestarea românului, iar în prezent se află în închisoarea de la Dozza.

Cornelia Crîșmaru

 

Rate this item
(0 votes)

Nu suntem noi!!!

Diaspora eroica

Erou în Italia. Un român a salvat viața unei fetițe de 8 ani!

 Un șofer de tir român, Ion Purice, în vârstă de 29 de ani, a devenit erou salvând viața unei fetițe de 8 ani, pe autost (...)

Carte de vizita

Carte de vizita

Important pentru diaspora

Material informativ despre contractul de muncă, salariul minim, programul de lucru, concediul de odihnă, concediul medical, sănătate şi siguranţă etc. realizat de Inspecția Muncii Britanică.
Pentru încălcarea drepturilor de muncă sau exploatare prin muncă, puteţi contacta GLAA la: E-mail: intelligence@glaa.gsi.gov.uk, intelligence@glaa.gsi.gov.uk; Telefon: +44 (0)345 602 5020 sau linia de raportare confidențială, gratuită: 0800 432 0804
Harta interactivă a celor 378 de lăcaşe de cult româneşti din Italia. 

Prin intermediul acesteia sunt disponibile informaţii şi date de contact ale lăcaşelor de cult.
Harta interactivă a şcolilor din Italia unde se desfășoară cursuri de Limbă, Cultură și Civilizație Românească și lectorate de limbă română
Prin intermediul acesteia sunt disponibile informații despre unitățile de învățământ, dar și despre numărul grupelor și al elevilor, numele profesorului și adresa fiecărei școli incluse în program.
Cursul de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească şi despre lectoratele de limbă română de la universităţi din Italia