Print this page

ALEGERI ITALIA. Berlusconi dispus la o alianţă cu M5S pentru formarea guvernului

Fostul premier italian Silvio Berlusconi vrea un tandem între centru-dreapta şi mişcarea anti-sistem 5 Stele în vederea formării guvernului, scrie presa italiană citată de Agerpres.

Potrivit La Repubblica, strategia lui Berlusconi este de a trimite mingea în terenul mişcării 5 Stele, aşa încât aceasta să fie nevoită să-şi asume responsabilitatea dacă nu se va putea forma un guvern.

Berlusconi, liderul partidului Forza Italia, l-a informat marţi pe principalul său aliat, liderul Ligii Nordului Matteo Salvini, că nu are nicio reţinere în a negocia noul guvern cu Mişcarea 5 Stele.

Salvini nu pare a respinge această variantă mai ales că acum o săptămâna a declarat într-o conferinţă de presă că singurul partid în faţa căruia închide uşa este Partidul Democrat, care a guvernat Italia în ultimii 5 ani şi care este condus de fostul premier Matteo Renzi.

Pieţele financiare se tem cel mai mult de un eventual "mariaj" între 5 Stele şi Liga Nordului, fără Forza Italia, care este considerată o forţă moderatoare şi proeuropeană.

Alegerile parlamentare din 4 martie nu au avut un câştigător clar pentru că nicio grupare politică nu a adunat destule voturi pentru a forma o majoritate absolută.

Alianţa de centru-dreapta a câştigat alegerile cu 37% din voturi, ordinea primelor trei partide din cadrul alianţei fiind Liga Nordului condusă de Salvini 17%, Forza Italia, partidul lui Berlusconi, 14% şi Fratelli d'Italia 4% din voturi.

Partidul Miscarea 5 Stele a candidat de unul singur şi a strâns 32% din voturi, devenind astfel cel mai puternic partid din Italia.

Alianţa de centru-stânga condusă de PD, fostul partid aflat la guvernare, a obţinut doar 18% din voturi.

Preşedintele italian Sergio Mattarella urmează să înceapă din aprilie consultări cu liderii de partide pentru formarea noului guvern.

Rate this item
(0 votes)