REDACTIA | PUBLICITATE | CONTACT                                                                                                                                                             

Site-ul nostru îşi anunţă cititorii că ediţia tipărită apărută la sfârşitul lunii octombrie la Roma, sub titulatura Agenda Italiei, nu are nicio legătură cu publicaţia noastră. * Precizăm că persoanele trecute în caseta redacţională, colegii noştri Cornelia Crîșmaru, Ana Ciuban, Lacrima Andreica şi Mihai Cinpoeru, neagă orice fel de implicare şi se delimitează ferm de acest ziar şi de conţinutul articolelor apărute acolo.

O mie de români din Roma au sărbătorit „Mărțișorul" dedicat Centenarului Marii Uniri

Peste 1000 de români din Roma, dar și italieni, au fost prezenți la spectacolul „Mărțișorul Centenarului – împreună pentru a ne cunoaște mai bine la sărbătoarea Mărțișorului”.

Cu steaguri tricolore în mâini, spectatorii au cântat și dansat alături de artiștii care au urcat pe scena Teatrului Atlantico din Roma. Concertul a fost susținut de artiști români precum Andrei Păunescu și membrii Cenaclului Flacăra, Cristina Turcu Preda, Daniela Cernea – Leon, Valentin Grigorescu, Orchestra Doina Argeșului și alții.

„Îmi exprim speranța că mărțișorul este și pentru dumneavoastră un simbol al sentimentului de acasă, al României care vă așteaptă și vă mulțumește pentru tot ceea ce faceți în calitatea voastră de ambasadori ai imaginii țării în lume, precum și un simbol al mândriei față de frumoasele tradiții românești pe care sper din tot sufletul că le vom transmite generațiilor viitoare.

Contribuția românilor de peste hotare la păstrarea și transmiterea moștenirii culturale, lingvistice, spirituale românești este esențială și reprezintă o prioritate pe agenda mea și a instituției. În acest sens, vă așteptăm la Minister cu idei și cu proiecte ca împreună să clădim bazele unui parteneriat durabil”, a fost mesajul Nataliei-Elena Intotero, ministrul pentru Românii de Pretutindeni.

În cadrul proiectului „Mărțișorul Centenarului – împreună pentru a ne cunoaște mai bine la sărbătoarea Mărțișorului” au avut loc și expoziții de obiecte de artizanat cu specific românesc: sculpturi, picturi, icoane, porturi tradiționale românești, produse artizanale locale.

Evenimentul a fost sprijinit de de Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, instituție aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.

Rate this item
(0 votes)

Nu suntem noi!!!

Diaspora eroica

Un român a salvat un cuplu de italieni dintr-o explozie

Un alt român şi-a riscat viaţa salvând un cuplu de italieni dintr-o explozie. Incidentul s-a produs aseară, în localita (...)

Carte de vizita

Carte de vizita

Important pentru diaspora

Material informativ despre contractul de muncă, salariul minim, programul de lucru, concediul de odihnă, concediul medical, sănătate şi siguranţă etc. realizat de Inspecția Muncii Britanică.
Pentru încălcarea drepturilor de muncă sau exploatare prin muncă, puteţi contacta GLAA la: E-mail: intelligence@glaa.gsi.gov.uk, intelligence@glaa.gsi.gov.uk; Telefon: +44 (0)345 602 5020 sau linia de raportare confidențială, gratuită: 0800 432 0804
Harta interactivă a celor 378 de lăcaşe de cult româneşti din Italia. 

Prin intermediul acesteia sunt disponibile informaţii şi date de contact ale lăcaşelor de cult.
Harta interactivă a şcolilor din Italia unde se desfășoară cursuri de Limbă, Cultură și Civilizație Românească și lectorate de limbă română
Prin intermediul acesteia sunt disponibile informații despre unitățile de învățământ, dar și despre numărul grupelor și al elevilor, numele profesorului și adresa fiecărei școli incluse în program.
Cursul de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească şi despre lectoratele de limbă română de la universităţi din Italia

GENERALE COMUNITATI SPECIAL JURNALISTI JURNALISTI JURNALISTI
 Diaspora  Italia  Interviuri  Marius Coţa  Simona Pop  Alina Breje
 Romania  Spania  Revista presei  Ana Ciuban  Anca Manolea  Carmen Vraniţani
 R. Moldova  Marea Britanie  Opinie  Cornelia Crismaru  Lacrima Andreica  Mihai Cinpoeru
   Alte comunitati  Cronica neagră  Alex Silaghi