REDACTIA | PUBLICITATE | CONTACT                                                                                                                                                             

Avocat diaspora

 

BREAKING NEWS. Un român a fost rănit uşor în accidentul ferovoar din Italia

Un cetăţean român a fost rănit uşor în accidentul feroviar produs joi în Italia, acesta fiind transportat la spital şi, ulterior, externat, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe, într-un comunicat remis AGERPRES.

Conform sursei citate, Consulatul General al României la Milano urmăreşte îndeaproape evenimentele legate de incidentul feroviar din dimineaţa zilei de 25 ianuarie.

"Potrivit informaţiilor obţinute de echipa consulară mobilă prezentă la faţa locului, printre răniţi s-a aflat un cetăţean român care a fost transportat la spital cu răni uşoare, ulterior fiind externat", se arată în comunicat.

Consulatul General al României la Milano este în contact permanent cu autorităţile locale, fiind pregătit să acorde asistenţă consulară, în funcţie de solicitări, precizează sursa citată.

Între trei şi cinci persoane au murit şi cel puţin 100 au fost rănite, dintre care zece grav, după ce un tren regional a deraiat joi dimineaţă în apropiere de Milano, după cum a anunţat un oficial al serviciilor de pompieri, relatează Reuters, AFP şi dpa. Televiziunile RaiNews24 şi SkyTG24 au informat, citând serviciile de urgenţă, că cel puţin două persoane şi-au pierdut viaţa şi 10 au fost rănite grav.

Deraierea trenului, produsă din motive deocamdată necunoscute, a avut loc în jurul orei locale 7,00 (6,00 GMT) în apropierea marii metropole din nordul Italiei, a declarat Cristina Corbetta de la serviciile de urgenţă din Milano pentru canalul SkyTG24.

Rate this item
(0 votes)

Diaspora eroica

Un român a salvat un cuplu de italieni dintr-o explozie

Un alt român şi-a riscat viaţa salvând un cuplu de italieni dintr-o explozie. Incidentul s-a produs aseară, în localita (...)

Abonează-te la Newsletter

Adauga adresa ta de email si vei primi in casuta postala cele mai importante articole publicate de noi.

Carte de vizita

Carte de vizita

Important pentru diaspora

Material informativ despre contractul de muncă, salariul minim, programul de lucru, concediul de odihnă, concediul medical, sănătate şi siguranţă etc. realizat de Inspecția Muncii Britanică.
Pentru încălcarea drepturilor de muncă sau exploatare prin muncă, puteţi contacta GLAA la: E-mail: intelligence@glaa.gsi.gov.uk, intelligence@glaa.gsi.gov.uk; Telefon: +44 (0)345 602 5020 sau linia de raportare confidențială, gratuită: 0800 432 0804
Harta interactivă a celor 378 de lăcaşe de cult româneşti din Italia. 

Prin intermediul acesteia sunt disponibile informaţii şi date de contact ale lăcaşelor de cult.
Harta interactivă a şcolilor din Italia unde se desfășoară cursuri de Limbă, Cultură și Civilizație Românească și lectorate de limbă română
Prin intermediul acesteia sunt disponibile informații despre unitățile de învățământ, dar și despre numărul grupelor și al elevilor, numele profesorului și adresa fiecărei școli incluse în program.
Cursul de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească şi despre lectoratele de limbă română de la universităţi din Italia

GENERALE COMUNITATI SPECIAL JURNALISTI JURNALISTI JURNALISTI
 Diaspora  Italia  Interviuri  Marius Coţa  Simona Pop  Alina Breje
 Romania  Spania  Revista presei  Ana Ciuban  Anca Manolea  Carmen Vraniţani
 R. Moldova  Marea Britanie  Opinie  Cornelia Crismaru  Lacrima Andreica  Mihai Cinpoeru
   Alte comunitati  Cronica neagră  Alex Silaghi