contact@agendadiasporei.com                                                                      
                                                                                                  
Site-ul nostru îşi anunţă cititorii că ediţia tipărită apărută la sfârşitul lunii octombrie la Roma, sub titulatura Agenda Italiei, nu are nicio legătură cu noi. * Precizăm că persoanele trecute în caseta redacţională, colegii noştri Cornelia Crîșmaru, Ana Ciuban, Lacrima Andreica şi Mihai Cinpoeru, neagă orice fel de implicare şi se delimitează ferm de acest ziar şi de conţinutul articolelor apărute acolo.

Românii din strainatate au sărbătorit Ziua Mondială a migrantului și a refugiatului

La Bologna, mai mulți românii au participat sâmbată seară la slujba de la Catedrala San Pietro din centrul orașului.

Dupa ce au luat parte la Sarbatoarea Bobotezei, conaționalii s-au reunit celorlate popoare pentru a rosti într-un singur glas rugăciunile, la Liturghia Popoarelor.

Cuprinși de emoție, fiecare dintre ei și-au cântat versurile în popria limbă. Cei mai mici dintre diasporeni, îmbracați în port popular, au dus arhiepiscopulului, darurile pregătite de comunitate.

La sfârșitul slujbei, cei prezenți s-au adunat, pentru a-și împartăși gândurile și bucuriile, în jurul unei mese pline cu bucate tradiționale din țara  de unde fac parte.

“Ținem să fim prezenți în fiecare an la Liturghia Popoarelor. Anul acesta ne bucuram că am reușit să fim mai numeroși și mai implicați. De asemenea, pentru prima oară s-au alaturat și copiii de la Școala Românească din cadrul Bisericii greco-catolice Sfânta Cruce.”, a declarat Corina Pop, președinta Asociației Betania din Bologna

Prezent la slujbă, Arhiepiscopul Matteo Zuppi a subliniat importanța unității și solidarității între popoare “Este deosebit de frumos să trăim cu toții ca într-o familie, să avem un frate african, italian, ucrainean sau român ”

Cornelia Crîșmaru

Rate this item
(0 votes)

Nu suntem noi!!!

Diaspora eroica

Un român a salvat un cuplu de italieni dintr-o explozie

Un alt român şi-a riscat viaţa salvând un cuplu de italieni dintr-o explozie. Incidentul s-a produs aseară, în localita (...)

Carte de vizita

Carte de vizita

Important pentru diaspora

Material informativ despre contractul de muncă, salariul minim, programul de lucru, concediul de odihnă, concediul medical, sănătate şi siguranţă etc. realizat de Inspecția Muncii Britanică.
Pentru încălcarea drepturilor de muncă sau exploatare prin muncă, puteţi contacta GLAA la: E-mail: intelligence@glaa.gsi.gov.uk, intelligence@glaa.gsi.gov.uk; Telefon: +44 (0)345 602 5020 sau linia de raportare confidențială, gratuită: 0800 432 0804
Harta interactivă a celor 378 de lăcaşe de cult româneşti din Italia. 

Prin intermediul acesteia sunt disponibile informaţii şi date de contact ale lăcaşelor de cult.
Harta interactivă a şcolilor din Italia unde se desfășoară cursuri de Limbă, Cultură și Civilizație Românească și lectorate de limbă română
Prin intermediul acesteia sunt disponibile informații despre unitățile de învățământ, dar și despre numărul grupelor și al elevilor, numele profesorului și adresa fiecărei școli incluse în program.
Cursul de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească şi despre lectoratele de limbă română de la universităţi din Italia