Membrii Partidului Național Liberal din Italia sunt chemaţi din nou la vot. Mâine, la Viterbo, se va desemna componenţa biroului politic al PNL Italia, după ce Comisia de Arbitraj a anulat alegerile din martie, de la Bologna, când Valentin Făgăraşan a fost numit preşedinte.
Anularea alegerilor vine după ce fostul preşedinte al liberalilor din Italia, Adrian Chifu, a reclamat faptul că acestea nu au fost organizante în concordanță cu statutul partidului, iar cei numiți în funcții nu au avut rezultate la parlamentarele din toamnă.
"Abuzurile nu primează întotdeauna. Doar pentru unii. Salut decizia Comisiei de Arbitraj", a scris Chifu pe pagina sa de facebook după ce Bucureştiul i-a admis contestaţia.
Nu doar situaţia la nivelul filialei italiene este una tensiontă în rândul liberalilor din diaspora. În Spania, zeci de persoane s-au plâns că nu au fost lăsați de președintele interimar să participe la alegeri. Pentru a se calma spiritele, a fost nevoie de intervenția poliției.
Reamintim că pe 30 aprilie, liberalii din Diaspora sunt aștepatați la Bucureşti, să își desemneze președintele, urmând ca în iunie să fie ales liderul Partidului Naţional Liberal.
Cornelia Crîșmaru