Cazul crimei sângeroase de ieri pare a fi rezolvat. F.S, un italian de 55 de ani, a fost reţinut pentru uciderea Anei-Maria Stativa.
Românca a fost găsită fără suflare, în propria locuinţă. Tânăra a decedat în urma unei lovituri aplicate în zona capului. După agresiune, bărbatul a şters toate urmele, a sustras unul dintre telefoanele mobile ale tinerei şi a plecat acasă.
Anchetatorii au ajuns la el după ce au pus cap la cap, imaginile de pe camerele de supraveghere din blocul în care locuia româncă şi informaţiile din telefonul acesteia.
Se vehiculează că Ana Maria Stativa era escortă şi avea o relaţie cu F.S care locuia la Vergato, o comună aflată la aproximativ 40 de km de Bologna. Italianul o vizita în fiecare sâmbătă. Aşa s-a întâmplat şi acum.
Doar că ieri, bărbatul s-a dus cu un alt gând.
F.S a ucis-o pe Ana-Maria cu un pistol utilizat pentru sacrificarea porcilor. Agresorul a acţionat în doar şase minute. Arma crimei a fost găsită în locuinţa italianului, la indicaţiile acestuia.
Potrivit anchetatorilor, F.S a acţionat cu premeditare. Ana-Maria Stativa l-ar fi anunţat că pleacă în România de Paşte, iar italianul s-ar fi temut că aceasta ar putea să nu se mai întoarcă.
Cornelia Crîşmaru