contact@agendadiasporei.com                                                                      
                                                                                                  
Site-ul nostru îşi anunţă cititorii că ediţia tipărită apărută la sfârşitul lunii octombrie la Roma, sub titulatura Agenda Italiei, nu are nicio legătură cu noi. * Precizăm că persoanele trecute în caseta redacţională, colegii noştri Cornelia Crîșmaru, Ana Ciuban, Lacrima Andreica şi Mihai Cinpoeru, neagă orice fel de implicare şi se delimitează ferm de acest ziar şi de conţinutul articolelor apărute acolo.

Există miracole! Adriana și cei doi copii ai săi au fost salvați!

Adriana şi cei doi copii ai săi dispăruţi în avalanşa care a lovit, joi, un hotel din Regiunea Abruzzo au fost salvaţi miraculos în această după-amiază de pompierii italieni.

Primul care a fost scos de sub nămeţii de câţiva metri a fost băiatul româncei. La scurt timp, echipele de salvare au reuşit să o aducă la suprafaţă şi pe mama acestuia. Amândoi păreau a fi într-o stare bună de sănătate. Mai întâi au fost găsite 6 persoane, apoi alte două.

Potrivit Il Messagero, ei au fost găsiţi în zona bucătăriei hotelului unde românca ar fi aprins un foc. Fumul degajat a atras atenţia echipelor de salvare care au început să sape în zona respectivă.

În momentul în care a fost scoasă de sub nămeţi, românca a precizat că fetița ei este în viață, dar se află într-o altă încăpere, indicând salvatorilor locul unde aceasta fusese izolată. Cele două grupuri erau separate, dar au putut comunica între ele.

Astfel, odată localizată, pompierii au reuşit să intervină şi să o salveze pe micuţa Ludovica şi pe cei aflaţi cu ea în încăpere.

Rate this item
(0 votes)

Nu suntem noi!!!

Diaspora eroica

Un alt român, erou de ocazie

Presa italiană a relatat în aceste zile despre un alt român care ne face cinste, cuvântul "român" fiind citit cu mândrie (...)

Carte de vizita

Carte de vizita

Important pentru diaspora

Material informativ despre contractul de muncă, salariul minim, programul de lucru, concediul de odihnă, concediul medical, sănătate şi siguranţă etc. realizat de Inspecția Muncii Britanică.
Pentru încălcarea drepturilor de muncă sau exploatare prin muncă, puteţi contacta GLAA la: E-mail: intelligence@glaa.gsi.gov.uk, intelligence@glaa.gsi.gov.uk; Telefon: +44 (0)345 602 5020 sau linia de raportare confidențială, gratuită: 0800 432 0804
Harta interactivă a celor 378 de lăcaşe de cult româneşti din Italia. 

Prin intermediul acesteia sunt disponibile informaţii şi date de contact ale lăcaşelor de cult.
Harta interactivă a şcolilor din Italia unde se desfășoară cursuri de Limbă, Cultură și Civilizație Românească și lectorate de limbă română
Prin intermediul acesteia sunt disponibile informații despre unitățile de învățământ, dar și despre numărul grupelor și al elevilor, numele profesorului și adresa fiecărei școli incluse în program.
Cursul de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească şi despre lectoratele de limbă română de la universităţi din Italia