contact@agendadiasporei.com                                                                      
                                                                                                  
   

Alianța 2020 USR PLUS vine în diaspora. Candidații Alianței în dialog cu românii din Marea Britanie

Pe 16 martie, românii din Regatul Unit vor putea să îi cunoască pe câțiva dintre candidații Alianței 2020 USR PLUS la alegerile europarlamentare.  La întâlnirea vor participa Dragoș Pîslaru, fost ministru al Muncii în Guvernul Cioloș, Nicu Ștefănuță, diplomat european, Iulian Lorincz, arhitect, și senatorul USR, Florina Presada.

Dragoș Pîslaru are 42 de ani, este economist și a făcut parte din guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloș. În timpul mandatului a redus semnificativ birocrația în relația ministerului cu cetățenii ca parte a Comisiei de Tăiat Hârtii (exemplu: obținerea indemnizației de creștere a copilului) și a reformat Inspecția Socială, consolidând rolul-cheie al acestei instituții în evaluarea și controlul asistenței sociale. Totodată, a reformat legislația referitoare la politicile active privind piața muncii (ALMP), simplificând interconectarea cu Fondul Social European (FSE) și dezvoltând un pachet de mobilitate pe piața forței de muncă.

“De curând am devenit politician pentru că nu mai pot sta deoparte să văd cum țara este condusă de infractori și incompetenți. Am o soție și patru băieți minunați, care îmi întăresc motivația de a lupta pentru a le crea o societate mai bună în care să crească și să se împlinească. Vă cer votul la alegerile din mai 2019 pentru că știu că vă pot reprezenta la nivel european cu profesionalism și onestitate. O Românie prosperă nu se poate dezvolta decât într-o Europă puternică”, a declarat Dragoș Pîslaru.

Nicu Ștefănuță este diplomat european și reprezintă Parlamentul European la Washington, fiind primul român care asigură legătura dintre forul european și Congresul american. Lucrează la Parlamentul European din 2007, ca expert în comisiile de agricultură și de buget și apoi ca diplomat al Uniunii Europene. Ca activist civic, a inițiat și condus inițiativa i74 – Parlament pentru cetățeni, instrument prin care și-a propus și a reușit transformarea în realitate a inițiativelor legislative ale cetățenilor. “Programul meu de candidatură are 3 priorități: 1) Afirmarea drepturilor europene ale cetățenilor români; 2) Protejarea banilor de care pot beneficia românii în condițiile unor replieri ale statelor net plătitoare și 3) Securitatea, ca pre-condiție a prosperității, în care include și conceptul de securitate climatică. Misiunea candidaturii mele este afirmarea drepturilor europene ale cetățenilor români. Situația alimentelor de proastă calitate pentru Est sau cea a transportatorilor români, dezavantajați pe unele piețe europene, sunt exemple tipice a ceea ce nu mai trebuie să se întâmple în Europa. Este esențial dreptul cetățenilor de a beneficia de fondurile pentru coeziune și pentru infrastructură, iar folosirea proastă sau ilicită a acestora este egală cu trădarea națională.”

Iulian Lorincz, arhitect, este absolvent al “Universidad Politécnica de València” și se descrie ca fiind unul dintre oamenii noi, dintr-o politică altfel. Își propune să reprezinte în Parlamentul European vocea partidului, într-un mod activ și constructiv, susținând egalitatea între statele membre ale Uniunii Europene și locul important pe care România îl merită, reconfirmând angajamentul respectării valorilor și obligațiilor asumate la aderare. “În tot acest efort colectiv vom încerca să recuperăm oportunitățile risipite de România în UE, în anii precedenți. Angajamentul meu este să activez în mod susținut în următoarele comisii: Cultură și Educație (CULT), Libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE), Transport și turism (TRAN). Arhitectura m-a învățat să valorific timpul, să analizez și să înțeleg că pașii naturali ai unei construcții solide necesită răbdare și timp dăruit acelei cauze. În arhitectură ești răspunzător nu doar pentru propria viață, ci și pentru viața și siguranța altora, iar asta m-a făcut să înțeleg ce înseamnă responsabilitatea. La fel și în politică. Schimbarea presupune implicare activă. Am intrat în politică din convingerea că împreună cu o echipă puternică, putem demonstra lumii care este locul nostru pe harta Europei. Alianța 2020 URS PLUS este șansa pe care multe generații au așteptat-o și mi-a oferit ocazia să văd partea frumoasa a României. Faptul ca mulți români își pun speranța în noi ne pune pe umeri o mare responsabilitate”, afirmă Iulian Lorincz.

Invitata specială a întâlnirii de la Londra va fi Florina Presada, senator USR. Florina Presada a fost implicată în campanii de schimbare a legislației naționale pentru diagnosticarea corectă a tulburărilor din spectrul autist la adulți și acces la servicii specializate, acces la o locuință decentă, finanțarea programului școală după școală de la bugetul de stat pentru comunitățile dezavantajate (conform Legii educației naționale), eliminarea barierelor din calea participării politice. Pe lângă proiectele punctuale în care a fost implicată, a participat la o serie de mișcări civice și este co-autor (în calitate de country expert) al unor studii contractate de Public Policy and Management Institute (Vilnius) pentru Eurofound și Comisia Europeană. Subiecte: impactul întoarcerii în țară al emigranților români, forme noi de ocupare (legea zilierilor). Autor al capitolului „Buna guvernare în Ferentari” în volumul „Comunități Ascunse – Ferentari” coordonat de Policy Centre for Roma and Minorities.
Românii din Marea Britanie vor avea ocazia să dialogheze cu politicienii amintiți și să le transmită ideile lor cu privire la situația politică din România, văzută din diaspora.

Evenimentul va avea loc sâmbătă, 16 martie, între orele 16 - 22, la 61 Lincoln's Inn Fields, WC2A 3LZ, Londra. Sunt așteptați atât membrii și simpatizanții Alianței 2020 USR PLUS, cât și toate persoanele implicate sau nu în politica dar interesate de viitorul României și a generațiilor următoare.

Comunicat de presă – Alianța 2020 UK – PLUS UK & USR UK

 

Rate this item
(1 Vote)

Nu suntem noi!!!

Diaspora eroica

EXCLUSIV. Ion Purice, eroul Italiei: “Am făcut doar ce trebuia să fac”

Ion Purice este eroul care a schimbat imaginea României în doar câteva zile, mai mult decât au făcut-o politicienii de l (...)

Carte de vizita

Carte de vizita

Important pentru diaspora

Material informativ despre contractul de muncă, salariul minim, programul de lucru, concediul de odihnă, concediul medical, sănătate şi siguranţă etc. realizat de Inspecția Muncii Britanică.
Pentru încălcarea drepturilor de muncă sau exploatare prin muncă, puteţi contacta GLAA la: E-mail: intelligence@glaa.gsi.gov.uk, intelligence@glaa.gsi.gov.uk; Telefon: +44 (0)345 602 5020 sau linia de raportare confidențială, gratuită: 0800 432 0804
Harta interactivă a celor 378 de lăcaşe de cult româneşti din Italia. 

Prin intermediul acesteia sunt disponibile informaţii şi date de contact ale lăcaşelor de cult.
Harta interactivă a şcolilor din Italia unde se desfășoară cursuri de Limbă, Cultură și Civilizație Românească și lectorate de limbă română
Prin intermediul acesteia sunt disponibile informații despre unitățile de învățământ, dar și despre numărul grupelor și al elevilor, numele profesorului și adresa fiecărei școli incluse în program.
Cursul de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească şi despre lectoratele de limbă română de la universităţi din Italia