REDACTIA | PUBLICITATE | CONTACT                                                                                                                                                             

Avocat diaspora

 

Premierul britanic dă asigurări. "Cetățenii din UE vor putea rămâne în Marea Britanie după Brexit"

Cetățenii din Uniunea Europeană vor putea rămâne în Marea Britanie după Brexit, a dat asigurări joi, la summitul european de la Bruxelles, premierul britanic Theresa May, potrivit unei surse guvernamentale britanice, transmite Agerpres.

"Nu i se va cere niciunui cetățean din UE care se află în prezent ilegal în Marea Britanie să părăsească țara în momentul ieșirii acesteia din UE", a explicat sursa citată.

În același timp însă, premierul britanic i-a atenționat pe ceilalți 27 de șefi de stat și de guvern din blocul comunitar că respinge orice competență a Curții de Justiție a UE (CJUE) în a tranșa litigii privind drepturile cetățenilor din UE după Brexit.

Numai "respectabilele noastre tribunale" vor putea tranșa aceste diferende, a indicat această sursă.

"Angajamentele pe care le facem pentru cetățenii din UE vor fi incluse în dreptul britanic", deoarece "vrem să avem din nou controlul asupra propriilor noastre legi", a insistat premierul conservator.

Această condiție ar putea duce la tensionarea negocierilor, deoarece Cei 27 cer cu insistență ca drepturile cetățenilor europeni după Brexit să fie acoperite în continuare de jurisprudența europeană a CJUE, cu sediul la Luxemburg.

Peste 3 milioane de cetățeni din UE trăiesc în Marea Britanie și peste un milion de britanici locuiesc în restul blocului comunitar.

Păstrarea drepturilor cetățenilor europeni în Regatul Unit este unul din cele trei subiecte ''prioritare'' pe care Cei 27 le vor clarificate într-un acord, înainte de a începe discuțiile privind viitoarea relație cu Marea Britanie, după ieșirea acesteia din Uniunea Europeană, prevăzută pentru martie 2019.

Este vorba de o "ofertă echitabilă și serioasă, care va da cea mai mare certitudine posibilă cetățenilor care s-au instalat în Marea Britanie, unde și-au construit carierele și și-au trăit viețile și au contribuit atât de mult la societatea noastră", a pledat May, potrivit sursei guvernamentale citate.

Londra propune concret ca cetățenilor din UE să le fie acordat un ''statut definitiv'', oferind dreptul la o ședere permanentă, cu condiția ca ei să fi trăit cinci ani în Marea Britanie.

Oferta include tratament egal cu cetățenii britanici, în ceea ce privește îngrijirile medicale, educația, ajutoarele sociale și pensiile, potrivit Reuters.

Acordul trebuie să fie ''reciproc'', pentru a oferi aceleași garanții britanicilor care locuiesc într-una din celelalte 27 de stat membre ale UE, a adăugat sursa guvernamentală, iar Londra speră să găsească un acord în acest sens 'cât mai repede posibil'.

Negociatorul șef al UE, Michel Barnier, și ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, au început luni, la Bruxelles, negocierile istorice privind ieșirea Marii Britanii din UE, la un an după referendum.

Rate this item
(0 votes)

Cronica neagră

Diaspora eroica

Un român, erou în Italia: A salvat o femeie cu dizabilităţi înainte de prăbuşirea unei clădiri. Şase persoane au murit

Un imigrant român a salvat o femeie cu dizabilităţi dintr-o clădire de trei etaje care după câteva secunde s-a prăbuşit (...)

Carte de vizita

Carte de vizita

  • Subscribe to this user's RSS feed Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

    Recent items

Important pentru diaspora

Material informativ despre contractul de muncă, salariul minim, programul de lucru, concediul de odihnă, concediul medical, sănătate şi siguranţă etc. realizat de Inspecția Muncii Britanică.
Pentru încălcarea drepturilor de muncă sau exploatare prin muncă, puteţi contacta GLAA la: E-mail: intelligence@glaa.gsi.gov.uk, intelligence@glaa.gsi.gov.uk; Telefon: +44 (0)345 602 5020 sau linia de raportare confidențială, gratuită: 0800 432 0804
Harta interactivă a celor 378 de lăcaşe de cult româneşti din Italia. 

Prin intermediul acesteia sunt disponibile informaţii şi date de contact ale lăcaşelor de cult.
Harta interactivă a şcolilor din Italia unde se desfășoară cursuri de Limbă, Cultură și Civilizație Românească și lectorate de limbă română
Prin intermediul acesteia sunt disponibile informații despre unitățile de învățământ, dar și despre numărul grupelor și al elevilor, numele profesorului și adresa fiecărei școli incluse în program.
Cursul de Limbă, Cultură şi Civilizaţie Românească şi despre lectoratele de limbă română de la universităţi din Italia

GENERALE COMUNITATI SPECIAL JURNALISTI JURNALISTI JURNALISTI
 Diaspora  Italia  Interviuri  Marius Coţa  Simona Pop  Alina Breje
 Romania  Spania  Revista presei  Ana Ciuban  Anca Manolea  Carmen Vraniţani
 R. Moldova  Marea Britanie  Opinie  Cornelia Crismaru  Lacrima Andreica  Mihai Cinpoeru
   Alte comunitati  Cronica neagră  Alex Silaghi