REDACTIA | PUBLICITATE | CONTACT                                                                                                                                                             

Avocat diaspora

 

Google Glass folosiți în sala de operații în premieră la Milano

Google Glass au intrat în sala de operație. S-a întâmplat la Humanitas di Rozzano, în provincia Milano, unde, pentru prima dată în Italia, prototipul de ochelari a fost utilizat în timpul unei intervenții chirurgicale.

Patrizia Presbitero, un pionier în intervenții cardiologice a fost prima care a acceptat provocarea. „Am decis să îi experimentăm deoarece reprezintă o oportunitate în formarea medicilor. Prin intermediul ochelarilor am arătat unui grup care se afla într-o altă sală, punctul de vedere al celui care operează".

Este ceva diferit față de sistemele video de transmisie în direct deja utilizate de toate spitalele: „persoanele care au asistat la intervenția chirurgicală au văzut ceea ce vedeam și eu, ceea ce făceam, dar și raportul cu personalul medical din sală. Acestea sunt informații fundamentale din punct de vedere didactic, pentru a putea forma medici specialiști".

Folosirea Google Glass în spitale oferă multe beneficii: pe lângă folosirea acestora în predarea medicinei viitorilor medici, se vorbește și despre posibilitatea de a controla mult mai repede parametrii vitali ai pacienților (frecvența cardiacă, tensiunea, saturația) sau posibilitatea de a avea o părere științifică în direct din partea colegilor chirurgi care se află în Germania, SUA sau Marea Britanie.

De asemenea, un alt avantaj important este constituit de faptul că în viitorul apropiat ochelarii Google vor permite utilizarea aparaturilor și instrumentelor din sala de operație fără a le atinge, ceea ce ar însemna eliminarea unor posibile infecții.

Și paramedicii vor avea de câștigat de pe urma tehnologiei, ochelarii putând transmite toate datele despre pacienții în stare critică la spital; unde s-ar putea pregăti tot ceea ce este necesar, econimisând timp și stabilind imediat terapiile corecte.

O varietate de aplicații sunt deja în uz, iar spitalul intenționează să le pună în aplicare cât mai curând. Pentru a putea fi însă operativ, se așteaptă comercializarea produsului din partea colosului Mountain View. Acești ochelari care au fost deja folosiți sunt prototipuri.

„Ochelarii pot fi folosiți și în alte domenii, a explicat Giulio Caperdono di Vidiemme, noi am început parteneriate cu asociații sportive și muzee, unde posibilitățile sunt foarte multe. Sectorul medical rămâne, însă, unul dintre cele mai interesante domenii: în SUA au apărut deja companii care se ocupă exclusiv de dezvoltarea ochelarilor în domeniul sănătății. Acestea au primit și finanțări de milioane de dolari".

Google Glass sunt de fapt smartphone-uri, fiind dotate cu tot ceea ce trebuie pentru conectare de date, colectarea și trimiterea imaginilor sau fișierelor, navigatoare GPS sau mesagerie. Aceștia arată ca o pereche normală de ochelari, iar pe partea dreaptă au un dispozitiv pentru comenzile tactile. Pe aceeași parte este instalat și sistemul central al dispozitivului, care conține un card, o microtelecameră și tot ceea ce este nevoie pentru a obține și înregistra un sistem de navigație care poate fi urmărit permanent. Acest dispozitiv nu intră însă în câmpul de vizibilitate. 

Anca Arnăutu

 

Rate this item
(0 votes)

Publicitate

orange.ro

Publicitate

provident.ro%20

Publicitate

Publicitate

Publicitate

Opinie | Bogdan Hofbauer

De unde vine Ziua Păcălelilor pe 1 aprilie?

Ai făcut atâtea păcăleli de 1 aprilie, ai fost păcălit și tu de atâtea ori, dar fii sincer: știi de…

    GENERALE COMUNITATI SPECIAL JURNALISTI JURNALISTI JURNALISTI
     Diaspora  Italia  Interviuri  Marius Coţa  Simona Pop  Alina Breje
     Romania  Spania  Revista presei  Ana Ciuban  Anca Manolea  Carmen Vraniţani
     R. Moldova  Marea Britanie  Opinie  Cornelia Crismaru  Lacrima Andreica  Mihai Cinpoeru
       Alte comunitati  Cronica neagră  Alex Silaghi